news.in

Fostul avocat al liderului PLDM, Vlad Fila, Igor Popa, intenționează să demonstreze cu probe faptul că dreptatea este de partea sa, după ce luni, 19 octombrie, membrii Comisiei pentru etică și disciplină din cadrul Uniunii Avocaților din Moldova (UAM) au decis inițierea unei proceduri disciplinare pe numele juristului ca urmare a unei plângeri depuse de fostul său client.

„Voi demonstra cu probe în cadrul ședinței Comisiei de etică și disciplină care urmează ca am dreptate. Filat nu a înțeles care este scopul secretului profesional între avocat și client. Informațiile divulgate de mine sunt despre crimele săvârșite de Filat și complicii lui”, a declarat Igor Popa într-o reacție oferită pentru Cotidianul.

Apărătorul a mai adăugat că fostul său client „a furat milioane de la oameni și a tăcut deoarece este un laș. Acuma a atacat un avocat pentru ca nu are curajul să meargă împotriva lui Dodon sau Plahotniuc”.

Amintim că membrii Comisiei pentru etică și disciplină din cadrul Uniunii Avocaților din Moldova (UAM) au decis, luni, 19 octombrie, inițierea unei proceduri disciplinare pe numele avocatului Igor Popa, în urma plângerii depuse de Vlad Filat.

Filat s-a plâns pe fostul său avocat în contextul în care acesta a făcut mai multe dezvăluiri despre politician în cadrul unei emisiuni televizate.

Citiți și: Mese cu prieteni în penitenciar și cadouri de Crăciun. Ex-avocatul lui Filat spune că fostul premier avea o înțelegere cu Plahotniuc în schimbul tăcerii.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here