Foto: tvr.md

Deputatul fracțiunii Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS), Sergiu Litvinenco, a comentat proiectul de hotărâre aprobat de membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) privind unele aspecte ce țin de deplasarea organizată a alegătorilor către secțiile de votare în ziua alegerilor din 1 noiembrie, spunând că „Igor Dodon nu are nicio șansă să câștige al doilea mandat de președinte, în caz că nu fraudează alegerile”.

Litvinenco menționează că este important ca hotărârea Comisiei Electorale Centrale să fie implementată în ziua votării atât ca literă, cât și ca spirit, astfel încât „în alegerile prezidențiale din acest an să nu se mai repete cumpărarea masivă a voturilor din regiunea transnistreană așa cum s-a întâmplat în 2016 și 2019”.

„Sigur că nu este timp să jubilăm. Or, modalități de fraudă sunt încă foarte multe, iar Igor Dodon nu are nicio șansă să ia un alt mandat dacă nu fraudează. De aceea, este imperios să fim precauți în continuare și să contracarăm orice încercare de fraudare”, a declarat deputatul PAS.

În acest context, Litvinenco a îndemnat cetățenii să raporteze orice caz suspect de încălcare a corectitudinii alegerilor.

„Vom veghea și în continuare asupra tuturor acțiunilor și deciziilor, pentru a proteja votul oamenilor. Vă rugăm și pe dumneavoastră, dragi cetățeni, să raportați orice caz suspect de încălcare a corectitudinii alegerilor la antifrauda@unpaspentru.md. Facem un apel repetat la Igor Dodon să se abțină de la orice încercare de a denatura alegerile, or oamenii nu vor accepta din nou să le fie furat votul. Oameni buni, să fim în continuare atenți la orice abuz și să vorbim cu cât mai multă lume despre importanța de a ieși la vot. Vom câștiga împreună aceste alegeri”, a conchis Sergiu Litvinenco.

Vezi și: Prezidențiale 2020. Litvinenco: Hotărârea CEC e abuzivă, iar Dodon mai speră la votanți pe care să-i cumpere cu 30-50 de euro (DOC)

Membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) au aprobat proiectul de hotărâre înaintat de reprezentanta cu drept de vot consultativ a concurentei electorale Maia Sandu, Olesea Stamate, privind unele aspecte ce țin de deplasarea organizată a alegătorilor către secțiile de votare în ziua alegerilor prezidențiale din 1 noiembrie.

Astfel, potrivit proiectului, în scopul evitării transportării alegătorilor către secția de votare de concurenții electorali sau alte persoane terțe, la 1 noiembrie – în ziua alegerilor prezidențiale, în perioada de timp rezervată votării, 07:00 – 21:00, se permite deplasarea pe teritoriul țării doar a autovehiculelor a căror capacitate nu este mai mare de 8 persoane și a transportului rutier de persoane prin curse regulate ce funcționează potrivit legislației țării.

Între orele 07:00 – 21:00 a zilei votării, se interzice:

  •  organizarea de către concurentul electoral sau de către alte persoane în interesul concurentului electoral a transportului alegătorilor către secția de votare;
  • a efectua transportul alegătorilor la secția de votare cu scopul de a-i determina să voteze pe unul dintre candidați;
  • a efectua transportul alegătorilor la secția de votare cu autobuze/autocare sau a efectua transportul alegătorilor la secția de votare de către operatorul de transport rutier în regim taxi, conform unor înțelegeri cu persoane terțe, altul decăt alegătorul/călătorul, cu excepția cazurilor alegătorilor cu dizabilități.

Controlul prezentei hotărâri se pune în sarcina Ministerului Afacerilor Interne și Ministerului Economiei și Infrastructurii și este valabilă atât pentru alegătorii din stânga Nistrului, cât și pentru diaspora.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here