Foto simbol: publika

Peste 6 mii de persoane nu pot fi admise la examenele externe de absolvire din cauza expirării actelor permisive ale școlilor auto unde au fost instruite. Datele au fost comunicate de către directorul-adjunct al Agenției Servicii Publice, Tatiana Cunețchi, în cadrul ședinței de Guvern convocată pentru a examina necesitățile de reglementare a activității și acreditării școlilor auto.

Tatiana Cunețchi a precizat că la începutul anului 2020 erau acreditate 181 de școli auto, dintre care, în luna septembrie, 134 aveau actele permisive valabile, celorlalte le-a expirat între timp.

Pentru deblocarea situației privind recunoașterea studiilor realizate de cei peste 6 mii de cursanți, școlile auto care au obținut actul permisiv, dar au instruit cursanții în perioada expirării actului, vor fi obligate să evalueze repetat cursanții în cadrul instituției, suportând cheltuielile din bugetul instituției și să elibereze noi fișe de școlarizare absolvenților.

În cazul instituțiilor care nu dețin actul permisiv, dar au realizat instruiri, cursanții vor fi reevaluați într-o altă instituție care activează în condiții legale, cu suportarea cheltuielilor din bugetul școlii.

Responsabilitatea de actualizare a actului permisiv revine școlilor auto, care trebuie inițial să depună o cerere la Agenția Națională pentru Asigurarea Calității în Educație și Cercetare (ANACEC) pentru evaluarea externă în vederea acreditării.

Reprezentanții Ministerul Educației (MECC) susțin că au informat școlile auto despre necesitatea de inițiere a procedurilor pentru evaluarea externă și obținerea actului permisiv, însă, din cele 47 de școli auto cărora le-a expirat actul permisiv, doar 6 au depus cererea pentru evaluarea externă.

Având în vedere că școlile auto cu licența expirată continuă instruirea persoanelor și formarea grupelor noi, premierul Ion Chicu a solicitat să fie publicată oficial lista școlilor auto acreditate și celor care nu au licența valabilă.

„Încurajăm persoanele ca înainte de a aplica la vreo școală auto, să verifice datele oficiale, dacă este sau nu acreditată această instituție”, a menționat Ion Chicu.

În final, prim-ministrul a solicitat Ministerului Afacerilor Interne, Serviciului Fiscal de Stat și Agenției pentru Protecția Consumatorului să supravegheze activitatea școlilor auto care activează în prezent cu acte permisive expirate.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here