Europarlamentarul român, Dragoş Tudorache, a prezentat luni, 19 octombrie, în cadrul şedinţei Parlamentului European, un raport privind punerea în aplicare a acordului de asociere între UE și Republica Moldova. Potrivit deputatului european, care este raportorul Parlamentului European pentru Republica Moldova, țara noastră are restanțe la respectarea unor angajamente stipulate în acord. 

Într-un discurs rostit în cadrul ședinței plenare a Legislativului european, Dragoș Tudorache a spus: „Acordul de Asociere dintre UE şi R. Moldova nu este doar o listă de reforme şi doar un portofoliu financiar, este despre valori comune. Suntem parteneri, noi şi R. Moldova, ne-am făcut un angajament unii faţă de ceilalţi şi nucleul este o valoare, una în dezbatere acum chiar aici între noi, membrii din UE şi anume statul de drept, spunem mereu statelor noastre membre că anume de aici porneşte fundamentul democraţiei şi amintim mereu celor din Moldova că este nevoie de stat de drept pentru a ajunge la destinaţia comună pe care am fixat-o cu toţii şi anume, integrarea europeană”.

Eurodeputatul a menționat că Republica Moldova a făcut mai multe reforme în ultimul an, chiar dacă adesea s-a confruntat cu instabilitate politică şi au fost semnale amestecate din partea autorităţilor, reușind să atingă anumite condiţionalităţi pentru a doua tranşă de asistenţă macro-financiară. 

Tudorache a amintit și de elementele cu privire la ONG-uri, care s-au adoptat la nivelul cadrului legislativ şi au fost implementate anumite elemente din reforma judiciară.

Totodată, europarlamentarul a subliniat că Republica Moldova are restanțe la implementarea angajamentelor stipulate în acordul de asociere. „Sunt reforme care nu sunt gata. Ori lipseşte voinţa politică, ori nu este suficientă capacitate administrativă. Mecanismele democratice trebuie să fie consolidate, societatea civilă trebuie să fie mai implicată şi dincolo de orice trebuie să existe independenţă judiciară fără niciun fel de suspiciune de părtinire politică”, a spus el.  

Înaltul oficial a vorbit, în acest context, despre necesitatea reformării complete a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), și de stabilitatea în cadul financiar. 

„Nu se poate ca după ani de zile în Moldova cine e vinovat de fraudarea de un miliard de euro, iar noi, Parlamentul European, vom urmări cu atenţie aceste reforme pentru că sunt importante pentru R. Moldova şi cetăţeni”, a ținut să menționeze Tudorache. 

„Europa a fost şi va rămâne acasă. Este deja pentru mulţi dintre moldovenii care circulă liber, momentan afectaţi de restricţiile afectate de pandemie, pentru cei care muncesc în toate colţurile Europei sau îşi însoţesc familiile. Conducătorii Moldovei, oricine ar fi ei, datorează cetăţenilor lor o ţară în care să vină mai des decât să plece, iar reformele pe care noi, UE şi instituţiile sale, le cerem autorităţilor sunt acolo pentru cetăţenii R. Moldova, pentru a construi o societate şi o democraţie funcţională, sănătoasă şi prosperă” – este mesajul cu care europarlamentarul Dragoș Tudorache și-a încheiat discursul. 

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here