Ce spune fostul șef al Procuraturii Anticorupție despre cei 13 judecători din dosarul „Laundromat” ce scapă de învinuiri

Autor: , in Actualitate / Justiție / 21 octombrie, 2020, 21:42 Etichete: ,

Viorel Morari se arată nedumerit de decizia Procuraturii Anticorupție (PA) de a scoate de sub urmărire penală 13 judecători anchetați în dosarul „Laundromat”. Fostul șef al PA a declarat că magistrații au fost învinuiți pe două capete de acuzare, însă în instanța de judecată a ajuns doar învinuirea privind pronunțarea cu bună știință a unei hotărâri ilegale, cât privește spălarea banilor, Morari declară că acțiunile erau la etapa de urmărire penală.

„În privința fiecărui judecător a fost pornită urmărirea penală pe două capete de acuzare: spălarea banilor și pe faptul pronunțării cu bună știință a unei hotărâri ilegale. În cazul pronunțării cu bună știință a unei hotărâri ilegale în privința judecătorilor au fost expediate în judecată. Iar sub aspectul spălării banilor, era la etapa de urmărie penală. Din presă am aflat că au fost scoși de sub urmărire. Motivația, din câte am înțeles, a fost una simplă – lipsa probatoriului. Este fapt cert că Federația Rusă nu a fost binevoitoare să furnizeze informații privind resursele financiare ce au fost transferate prin utilizarea atât a sistemului bancar, cât a sistemului judiciar al Republicii Moldova. Tot din presă am înțeles că Rusia face progrese în acest domeniu. În opinia mea era necesară reînnoirea cererilor de comisie rogatorie pentru a stabili toate circumstanțele importante pentru administrarea probelor”, a  declarat Viorel Morari în cadrul emisiunii „Secretele puterii” de la Jurnal TV.

Citește și: Dosarul „Laundromat”: Motivarea scoaterii de sub urmărire penală a unui judecător vizat

Întrebat dacă în anul 2016, fiind în funcția de procuror-șef la Procuratura Anticorupție și au fost inițiat aceste dosare, acuzatorii de stat dețineau suficiente probe pentru a aduce judecătorii vizați pe banca acuzaților, Viorel Morari a precizat că „a existat bănuiala rezonabilă privind comiterea infracțiunilor”.

„Mai mult ca atât, acordul pentru urmărirea penală în privința judecătorilor a emis Consiliul Superior al Magistraturii la sesizarea procurorului general. Eu aș vrea să reamintesc că până în 2018, PA în legătură cu implementarea schemei laundromatului, spălarea banilor a peste 22 de miliarde de dolari, au fost trimiși în instanța de judecată 4 angajați ai BNM, acești 13 judecători, 2 executori judecătorești, iar în privința a altor 2 executori era la etapa desfășurării urmăririi penale. Până în momentul când am deținut funcția de procuror șef, în gestiunea PA era pe rol dosarul privind factorii de decizie din Moldindconbank, inclusiv statut de bănuit urma să aibă Veaceslav Platon – pentru implementarea și organizarea acestei scheme de spălare a banilor”, a mai adăugat procurorul.

Totodată, Morari susține că nu exclude că Veaceslav Platon ar fi implicat în decizia de scoatere de sub urmărire penală a celor 13 magistrați, care-i califică drept „complicii” lui Veaceslav Platon în dosarul „Laundromat”.

„În calitate de cetățean, consider că se întreprind acțiuni pentru a-și scoate complicii care l-au ajutat în implementarea schemei respective (n.r. cu referire la Veaceslav Platon). În calitate de procuror aș putea să vă spun că urmează să văd materialele cauzei penale și să văd ce probe au fost administrate de procurori la adoptarea hotărârii respective. Cu regret, procurorul general nu a ieșit în conferință de presă și să aducă la cunoștință această hotărâre care este una de rezonanță pentru a pune punct speculațiilor”, a conchis Viorel Morari.

Vezi și: 13 judecători din dosarul „Laundromat” au fost scoși de sub urmărire penală. Au rămas doi magistrați, între care unul mort

Amintim că 13 din cei 15 judecători care figurau în dosarul „Laundromat” au fost scoși de sub urmărire penală. Șeful interimar al Procuraturii Anticorupție, Serghei Gavajuc, a declarat pentru Cotidianul.md că acuzarea a decis acest lucru, după ce a constatat lipsa elementelor unei infracțiuni.

Ceilalți doi magistrați, care figurează acum în această cauză penală, sunt Victor Orîndaș, anunțat în căutare, dar și Iurie Țurcan, decedat încă acum patru ani.

O parte dintre magistrații, care au scăpat de dosarul penal, vor să revină în funcții. Aceștia au depus cereri în acest sens la Consiliul Superior al Magistraturii. Solicitările acestora urmează să fie examinate la ședința de săptămâna viitoare a CSM, au declarat reprezentanții instituției.

Acum patru ani, 15 magistrați au fost reținuți, pentru că ar fi emis hotărâri ilegale în dosarul spălării a aproape 20 de miliarde de dolari prin intermediul judecătoriilor moldovenești.

Printre magistrații vizați în unul dintre cele mai răsunătoare dosare „Laundromat”, se numără Serghei Gubenco, Iurie Hârbu, Garri Bivol, Serghei Popovici, Sergiu Lebediuc și Liliana Andriaş.

Potrivit unei investigații RISE Moldova, pe parcursul anilor 2010-2014, organizații criminale și politicienii corupți din Rusia au transferat 20 miliarde USD din fonduri murdare prin acest complex de „spălătorie”, format din zeci de companii off-shore, bănci, credite false și agenți proxy. Ulterior, procesul era „legalizat” de către judecători din R. Moldova, iar banii spălați erau răspândiți în întreaga Europă.

„Spălătoria de bani” care a tranzitat Moldova a avut misiunea de a crea iluzia unor activități de afaceri pentru a justifica sursa de bani, susținută de o instanță de judecată care semna ordonanțe judecătorești pentru a legaliza banii murdari. Afacerile erau firme-fantomă ce protejau proprietarii reali. Băncile implicate în proces trebuiau să fie ele însele murdare sau neinteresate de a afla de unde proveneau aceștia.

În „spălătoria rusească” au fost implicați peste 20 de judecători de la 15 instanțe de judecată din Republica Moldova. Practic, aceștia au avut rolul de legalizare a banilor, pronunțând, la solicitarea unui lanț de companii off-shore, peste 50 de ordonanțe judecătorești privind încasarea în mod solidar a unor datorii fictive, în sumă totală de aproximativ 20 de miliarde USD. Aceasta este o sumă uimitoare pentru o țară cum este Republica Moldova, care a avut un PIB sub 8,5 miliarde USD în 2013.

 

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X