Năstase, după dezbaterile cu Usatîi: „Cine crede că va mai „da cu cuvalda” în Republica Moldova, se va întâlni cu mine”

Autor: , in Actualitate / Politic / Prezidențiale 2020 / 21 octombrie, 2020, 17:29 Etichete: , ,

Candidatul la prezidențiale, Renato Usatîi, spune că pentru a scăpa țara de hoți, este gata să facă uz de forță. La rândul său, contracandidatul electoral Andrei Năstase i-a spus că asemenea abordări nu sunt pentru Republica Moldova și că cel care crede că va mai „da cu cuvalda” în Republica Moldova , va da „bună ziua” cu el. Declarațiile au fost făcute în cadrul dezbaterilor electorale de la Radio Moldova.

„Republica Moldova are nevoie și de un președinte revizor, și de un președinte „zavhoz”(n.red șef de gospodărie). Eu n-am să merg ca dumneavoastră cu crucea în spate de dimineață până seara. Nu-am să merg ca Igor Dodon, să-l întrec pe Mitropolitul Vladimir la sărutat icoanele prin sate. Astăzi am să încalț ciubotele și dacă va trebui, voi lua în mână și „montirovca” (n.red. levierul) și am să curăț țara de hoțomani, dar cu principii și valori cum ați mers în coaliție cu doamna Maia Sandu și cu Igor Dodon, nu o să ajungem la nimic”, a declarat Renato Usatîi, liderul formațiunii „Partidul Nostru”.

De cealaltă parte, contracandidatul său, Andrei Năstase, a spus că în momentul în care asemenea abordări se vor mai întâmpla în Republica Moldova, „cu cuvalda, cu ciocanul, cum spune Renato Usatii”, nu va fi bine.

„Asemenea abordări în Republica Moldova a secolului XXI, în Republica Moldova de mâine, nu vor exista. Indiferent cine va fi Usatii, Dodon sau orice altcineva, se vor întâlni și vor da „buna ziua” cu mine. Cine crede că va mai „da cu cuvalda” în Republica Moldova de mâine, a secolului XXI, se va întâlni cu mine!”, a spus liderul Platformei DA, Andrei Năstase. 

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Faci un comentariu sau dai un răspuns?


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *