Foto simbol: william-reed.com

Miercuri, 21 octombrie, a fost cea mai neagră zi pentru omenire de la declanșarea pandemiei COVID-19, înregistrându-se peste 437 de mii de infectări în lume, un nou record.

Site-ul Worldometers a contabilizat 437.408 cazuri de infectare în ultimele 24 de ore, un nou record, după ce la 16 octombrie s-au înregistrat peste 414 mii de cazuri.

Cele mai multe infectări s-au înregistrat în SUA (63 de mii), India (56 de mii), Franța (26 de mii) și Marea Britanie (26 de mii). Raportat la populație, cea mai gravă situație este în Cehia, care a înregistrat aproape 15 mii de cazuri la 10,7 milioane de locuitori.

De asemenea, în ultimele 24 de ore, mai multe țări europene, printre care România, Cehia, Polonia, Rusia, Italia sau Ucraina au înregistrat noi recorduri de infectări.

Totodată, ieri și-au pierdut viața 6.853 de persoane, cel mai negru bilanț din ultimele 2 luni.

Peste 41,5 milioane de cazuri s-au înregistrat în toată lumea, de la declanșarea pandemiei. Numărul decedaților a ajuns la 1,136 de milioane.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here