foto simbol

Chinezii sunt cei mai deschiși posibilității de a se vaccina împotriva COVID-19, în timp ce rușii au cea mai puțină încredere într-un astfel de vaccin, arată datele unui sondaj realizat în mai multe țări de pe mapamond.

Chestionarul privind acceptarea vaccinului a fost aplicat unui număr de peste 20.000 de adulți din 28 de țări, potrivit unui comunicat Ipsos. Rezultatele arată că, la nivel global, 3 din 4 adulți (74%) s-ar vaccina împotriva COVID, dacă vaccinul ar fi disponibil. Cel mai mare nivel de acceptare este în China, 97%.

După China, țările care au înregistrat cea mai mare deschidere către vaccinare sunt cele cu o rată mare de infectare (peste 8.000 cazuri la 1 milion de locuitori) și un ritm accelerat de creștere a cazurilor. Este vorba de Brazilia (88% favorabilitate pentru vaccin) și India (87%). India ocupă locul 2 mondial, cu peste 7 milioane de persoane infectate, urmată de Brazilia – cu 5 milioane de cazuri.

În topul țărilor cu un interes ridicat de vaccinare apare și Australia (88% intenționează să se vaccineze), țară care nu se confruntă în prezent cu un nivel ridicat al cazurilor de coronavirus, însă este una dintre țările pro-vaccinare în general.

România se află la polul opus, printre țările cele mai sceptice cu privire la vaccinarea anti-COVID (57% ar vrea să se vaccineze). După țara vecină mai urmează doar trei state, din aceeași parte a continentului: Ungaria, Polonia (56%, fiecare) și Rusia (54%). Rusia, deși este prima țară care a aprobat un vaccin anti-COVID, se confruntă cu cea mai mare reticență față de vaccinare în rândul populației, scrie digi24.ro.

infografie Ipsos 1_grad acceptare vaccinuri oct 2020
Sursă foto: Ipsos
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here