Fostul deputat PSD, Cristian Rizea, care se ascunde de justiția română în Republica Moldova, a ajuns în vizorul polițiștilor moldoveni, după ce și-a parcat automobilul de lux într-un loc interzis. Totul s-a întâmplat în după-amiaza zilei de astăzi pe strada Mihai Eminescu din centrul Capitalei. Imaginile video de la fața locului au fost surprinse de către martori și au fost făcute publice pe rețelele de socializare. 

Politicianul fugar și-a parcat mașina chiar în fața unui local de lux din inima Capitalei. Ulterior, a intrat în restaurant ca să petreacă timpul, fără să-i pese că vehiculul său bloca circulația în zonă.

La fața locului s-au deplasat angajații Inspectoratului Național de Securitate pentru documentarea cazului.

Însă fostul parlamentar român, Cristian Rizea, a ieșit cu greu din încăpere. Ba mai mult, s-a prezentat drept Mihai Cristian și chiar i-a luat la rost pe polițiștii, care i-au cerut actele de identitate.

„Eu sunt de vină. Toată lumea este în regulă?”, a declarat fostul deputat PSD.

Potrivit șefului adjunct al INSP, Alexei Grosu, acesta s-a ales cu o amendă de până la 1500 de lei și trei puncte de penalizare.

Anterior, Cristian Rizea, condamnat peste Prut la aproape cinci ani de pușcărie, a declarat că deține cetățenia Republicii Moldova. El susține că a redobândit-o, întrucât bunica sa este originară din satul Congaz, UTA Găgăuzia.

Condamnat pentru trafic de influență, spălare de bani și influențarea martorilor, fostul deputat PSD, Cristian Rizea, duce o viață de lux sub un nume fals în țara noastră, potrivit presei române. Jurnaliștii de peste Prut mai scriu că acesta locuiește aici împreună cu familia sa și este sprijinit de un apropiat al lui Igor Dodon.

Candidatul la fotoliul de șef de stat, Igor Dodon, a negat că i-ar fi acordat cetățenia  politicianului fugar român. De asemenea, a spus că Rizea urmează să fie extrădat în România, dar nu a menționat, când mai exact se va întâmpla acest lucru.

 

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here