„Nereguli cu duiumul”. Cine va plăti despăgubirile dacă Pro Moldova va obține câștig de cauză la CEDO

Autor: , in Actualitate / Politic / Prezidențiale 2020 / 23 octombrie, 2020, 09:40

Președintele Comisiei Electorale Centrale (CEC), Dorin Cimil, a declarat că în cazul în care Pro Moldova va obține câștig de cauză la CEDO, atunci el și ceilalți membri ai instituției pe care o conduce și au luat decizia că Andrian Candu nu poate participa în calitate de candidat la alegerile prezidențiale, atunci vor plăti despăgubirile pe acest caz.

„Am asistat la examinarea cererii și dosarului domnului Candu când a fost refuzată înregistrarea acestuia în calitate de concurent electoral la funcția de președinte al Republicii Moldova și mă pot expune doar pe calitatea actelor care au fost prezentate (…) M-am convins de conținutul actelor date, atunci când am luat dosarul și am văzut situația. Nu pot să vă reproduc acum toate pasajele care se conțin în hotărârea privind respingerea, dar să știți că nereguli au fost constatate cu duiumul. Ei au contestat această hotărâre și instanța de judecată s-a pronunțat în privința legalității acestei hotărâri”, a declarat președintele CEC, în cadrul unei emisiuni de la Jurnal TV.

Fiind întrebat despre achitarea despăgubirilor în cazul în care Pro Moldova va câștiga la CEDO, președintele CEC a menționat că:

„Între discuția de a merge la CEDO și de a obține câștig de cauză la CEDO este un drum lung. Dacă la CEDO se va demonstra vinovăța persoanelor care au luat decizia și nerespectarea acestor cerințe, atunci așa va fi”.

Menționăm că, la data de 18 septembrie, Comisia Electorală Centrală a respins înregistrarea candidatului Pro Moldova, Andrian Candu, în cursa electorală pentru alegerile prezidențiale din 1 noiembrie. Membrii CEC au motivat decizia prin faptul că în listele cu semnături adunate în susținerea candidatului au fost depistate mai multe nereguli.

Andrian Candu a calificat ședința CEC de astăzi drept „un spectacol de prost gust”.

Curtea de Apel Chișinău a menținut luni, 28 septembrie, decizia Comisiei Electorale Centrale (CEC) de a nu îl înregistra în cursa electorală pe candidatul partidului Pro-Moldova, Andrian Candu. Liderul formațiunii a declarat că va ataca decizia la Curtea Supremă de Justiție (CSJ), care ulterior, la fel a avut aceeași poziție.

Andrian Candu a calificat ședința CEC de astăzi drept „un spectacol de prost gust”.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *