Foto simbol: centralstampede.com/

În instituțiile educaționale din municipiul Chișinău, în prezent sunt 223 de cazuri active de COVID-19. De asemenea, 2.112 persoane se află în autoizolare. Datele au fost prezentate de către viceprimara Angela Cutasevici, în cadrul ședinței Primăriei.

Cutasevici a precizat că conform datelor colectate săptămâna trecută în cele 150 de instituții școlare din municipiul Chișinău, 129 de elevi au fost confirmați cu COVID-19, 2.060 fiind în autoizolare.

În rândul cadrelor didactice au fost confirmate 94 de cazuri pozitive, în izolare fiind 52 de profesori. De asemenea, cadre nedidactice care au fost confirmate cu noul coronavirus – 16, iar în autoizolare – 8.

Viceprimara Capitalei a menționat că din instituțiile de tip secundar și primar, în carantină se află elevi din 97 de clase, inclusiv 8 clase private.

„1.886 de elevi au continuat studiile online. În prezent, toți elevii sunt în vacanță. De asemenea, săptămâna trecută au revenit din carantină 207 clase din 78 de instituții, iar în carantină nu se află nicio instituție”, a menționat Cutasevici.

Potrivit raportului prezentat de Cutasevici la ședința Primărie, un copil de grădiniță a fost testat pozitiv la COVID-19, dar și 25 de cadre didactice au fost confirmate cu noul coronavirus.

„130 de copii de grădiniță se află în autoizolare, precum și 8 cadre didactice. În rândul cadrelor nedidactice: 10 sunt infectate și alte 10 se află în autoizolare”, a conchis viceprimara Capitalei, Angela Cutasevici.

Începând cu ziua de luni, 26 octombrie, elevii se află în vacanță. Structura anului de studii 2020-2021 prevede că vacanța de toamnă a elevilor cuprinde 9 zile, în perioada 24.10.2020 – 01.11.2020.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here