Cotidianul.md

Cabinetul de miniștri a decis în ședința de miercuri, 28 octombrie, acordarea compensațiilor și producătorilor agricoli care din diverse motive, dar și scăpări ale reprezentanților din cadrul Autorităților Publice Locale, nu au putut beneficia de ajutor financiar.

Decizia vine ca urmare a numeroase apeluri din partea agenților economici, a asociațiilor de profil, dar și a autorităților publice locale ca cei care au suferit de pe urma calamităților naturale să primească compensații pentru efectuarea lucrărilor de toamnă.

După totalizarea informației suplimentare pe întreg teritoriul republicii, referitoare la suprafețele afectate de secetă și grindină, s-au constatat erori care constau în transcripția incorectă a denumirii agentului economic, neincluderea agenților economici în informația prezentată de APL de nivelul I și II pentru Raportul totalizator, notarea greșită a denumirii culturii sau anul însămânțării, precum și prezentarea tardivă a informației generalizate pe raion.

În acest context, Ion Perju, Ministru al Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului a propus modificarea procedurii de acordare a compensațiilor și suplinirea Raportului totalizator cu Raportul totalizator suplimentar, inclusiv modificarea termenului de depunere a dosarelor.

Astfel, agenții economici, care nu au putut beneficia de compensații prin prisma prevederilor Hotărârii de Guvern nr. 582/2020, corespunzând tuturor criteriilor de eligibilitate, dar nefiind introduși în Raportul totalizator, vor fi incluși în Raportul totalizator suplimentar și pot deveni potențiali beneficiari de compensații.

Citește și: Revendicările agricultorilor care au inițiat un nou val de proteste

Suma acordată pentru distribuirea compensațiilor va fi majorată cu 24 de milioane de lei, bani care vor fi alocați din Fondul Național de Dezvoltare a Agriculturii și Mediului Rural.

Amintim că, recent, fermierii au reluat acțiunile de protest. Agricultorii au cerutautorităților să-i despăgubească în totalitate, așa cum le-au promis acum două luni.

Vezi și: Luni, agricultorii au reluat protestele, după o pauză de două luni

Încă în luna august, fermierii au anunțat că vor relua protestele, după ce au luat o pauza pentru ca să încheie lucrările agricole pe câmpuri. Atunci, fermierii, în mare parte din centrul și sudul țării, au protestat mai multe zile consecutiv în Capitală, nemulțumiți că autoritățile le-au întors spatele și nu le-au oferit ajutor în urma pierderilor colosale din acest an. Mai mult decât atât, protestatarii au cerut demisia ministrului Agriculturii, Ion Perju.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here