Dodon, nemulțumit de voturile din diasporă: „Un electorat paralel, în disonanță cu preferințele populației majoritare care locuiește și muncește acasă”
În opinia lui Igor Dodon, diaspora este un elctorat paralel, departe de realităţile Republicii Moldova. Șeful statului s-a arătat nemulțumit de faptul că alegătorii moldoveni de peste hotare, care au bătut recordul la prezența la vot la scrutinul din 1 noiembrie, au votat în proporție de peste 70% în favoarea contracandidatei sale, Maia Sandu.
„Noi cu toții am remarcat aseară că diaspora a fost foarte activă la aceste alegeri și putem spune că diaspora reprezintă, la modul real, un electorat paralel al Republicii Moldova. Acest electorat are propria viziune și propriile preferințe politice și în mare parte aceste preferințe ale diasporei se deosebesc, se află în disonanță cu preferințele populației majoritare care locuiește și muncește acasă, în Moldova. Așa arată rezultatul votului. E și aceasta o realitate a democrației”, a declarat Dodon.
Șeful statului în exercițiu reiterează că se repetă situația din 2016. Acesta a mai spus că de marți, 3 noiembrie, se va afla din nou în concediu din cont propriu pentru a se dedica campaniei pentru turul II de scrutin.
Declarațiile șefului statului în exercițiu i-au supărat pe cetăţenii Republicii Moldova stabiliţi peste hotare și au fost dur criticate atât de politicieni, cât și de societatea civilă.
Menționăm că Maia Sandu a obținut aproape 105 mii din voturile exprimate de cetățenii moldoveni aflați în afara Republicii Moldova, un scor electoral de aproape 20 de ori mai mare decât cel al contracandidatului său din turul II, Igor Dodon.
Cei mai mulţi cetăţeni moldoveni au votat în Italia (46.442), Marea Britanie (16.847), Franţa (15.616), Germania (12.924), România (12.912), Irlanda (7.046), SUA (5.675), Rusia (5.603) şi Spania (4.300).
Comentarii