Vaccinul împotriva COVID-19 al Pfizer și BioNTech oferă „90% protecţie”, anunţă cele două laboratoare

Autor: , in COVID-19 / Externe / 9 noiembrie, 2020, 19:44 Etichete: , ,

Grupul farmaceutic Pfizer Inc. a anunţat luni, 9 noiembrie 2020, că vaccinul său experimental are o eficienţă de peste 90% în prevenirea maladiei COVID-19, conform datelor iniţiale provenite dintr-un studiu amplu de fază 3. Anunţul companiei americane reprezintă o primă victorie importantă obţinută în lupta împotriva unei pandemii care a ucis peste 1 milion de persoane, a afectat grav economia mondială şi a bulversat viaţa de zi cu zi a oamenilor din lumea întreagă, informează Reuters şi AFP, citate de Agerpres

Grupul Pfizer şi partenerul său german, compania BioNTech SE, sunt primii producători de medicamente din lume care au prezentat date pozitive furnizate de un studiu clinic realizat pe scară amplă şi care vizează un vaccin dezvoltat împotriva noului coronavirus.

Cele două companii au anunţat, de asemenea, că nu au detectat deocamdată niciun motiv serios de îngrijorare legat de siguranţa vaccinului şi se aşteaptă să obţină aprobarea de utilizare în regim de urgenţă din partea autorităţilor din Statele Unite spre sfârşitul acestei luni.

Dacă vaccinul dezvoltat de grupul Pfizer va fi autorizat, el va deveni disponibil într-o primă fază într-un număr limitat de doze. Multe întrebări rămân deocamdată fără răspuns, inclusiv aceea despre perioada de timp pentru care noul vaccin oferă protecţie. Cu toate acestea, anunţul de luni oferă o rază de speranţă comunităţii internaţionale legată de posibilitatea ca şi alte vaccinuri create împotriva noului coronavirus, aflate în prezent în etapa de dezvoltare, să fie eficiente.

„Astăzi este o zi mare pentru ştiinţă şi pentru omenire”, a declarat Albert Bourla, preşedintele şi CEO-ul grupului Pfizer, într-un comunicat oficial. „Am atins acest prag critic în programul nostru de dezvoltare a unui vaccin, într-o perioadă în care omenirea are cea mai mare nevoie de el, cu rate de infectare care stabilesc noi recorduri, cu spitale care se apropie de capacitatea lor maximală şi cu economii care întâmpină mari dificultăţi pentru a se redeschide”, a adăugat el.

Datele comunicate luni de grupul Pfizer nu au fost deocamdată analizate de un comitet independent de cercetători şi nici publicate într-o revistă medicală. Pfizer a spus că va publica aceste date după ce va obţine rezultatele finale ale studiului său clinic.

Pfizer şi BioNTech au semnat un contract de 1,95 miliarde de dolari cu guvernul american pentru a furniza 100 de milioane de doze de vaccin începând cu acest an. Cele două companii au semnat totodată acorduri de livrare cu Uniunea Europeană, Marea Britanie, Canada şi Japonia.

Pentru a câştiga timp, companiile farmaceutice au început să fabrice vaccinuri anti-COVID-19 înainte de a afla dacă acestea sunt într-adevăr eficiente. Marile grupuri din această industrie se aşteaptă să producă până la 50 de milioane de doze pentru a imuniza până la 25 de milioane de persoane în acest an.

Pfizer a precizat că doreşte să producă până la 1,3 miliarde de doze de vaccin în 2021.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Faci un comentariu sau dai un răspuns?


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *