Magistrații decid dacă Igor Dodon va fi exclus din cursa electorală sau nu. Ce acuzații i se aduc
La Judecătoria Chișinău, sediul Centru, are loc o ședință de judecată în care este vizat candidatul independent și susținut de socialiști, Igor Dodon. Informația a fost confirmată pentru COTIDIANUL de către purtătoarea de cuvânt PAS, Aurica Jardan.
Magistrații decid dacă îl vor exclude pe Igor Dodon din cursa electorală sau nu, fiind acuzat de defăimare.
Ședința de judecată a început astăzi la ora 09:00 și încă se desfășoară și la această oră.
„Se încearcă tergiversarea procesului. Apărarea lui Igor Dodon a cerut strămutarea dosarului. Se invocă diverse motive doar pentru a tărăgăna desfășurarea procesului. Au cerut până și schimbarea judecătoare (…) Solicitarea privind spoturile video a fost respinsă. Se discută subiectul ce ține de pliante”, a declarat vicepreședinta PAS, Olesea Stamate, pentru COTIDIANUL.
Stamate a precizat că nu s-a ajuns încă la examinarea incidentului de la tipografia Universul.
Ședința este examinată de judecătoarea Lidia Mitrofan.
Anterior, ex-ministra Justiției, tot ea vicepreședinta PAS, Olesea Stamate, a declarat în cadrul unui briefing de presă că la mai multe posturi de radio și posturi TV este difuzat un spot electoral în care este atacată candidata la prezidențiale Maia Sandu. Astfel, se cere ca să fie oprită difuzarea acestuia, argumentând că contravine Codului Electoral.
Detalii la subiect: Stamate: Vom acționa în judecată. Echipa lui Dodon a transmis spre difuzare un spot calomnios, dar e ilegal
Amintim că Igor Dodon este candidatul susținut de PSRM care se va duela cu lidera PAS, Maia Sandu, în turul doi al alegerilor prezidențiale.
Scrutinul se va desfășura duminică, pe data de 15 noiembrie.
Comentarii