Interesele Partidului Democrat în campania electorală prezidențială au fost împărțite între Igor Dodon și Maia Sandu, susține președintele de onoare al formațiunii, Dumitru Diacov.

El a declarat joi, în cadrul unei emisiuni de la postul N4, că „o mare parte din primarii PD au lucrat pentru Maia Sandu”, iar o altă parte, în special din „anumite zone ale țării”, l-au sprijinit pe Igor Dodon.

În același timp, Diacov a recunoscut că a fost împotriva plecării miniștrilor PD din Guvern.

„Eu am fost împotrivă și am pledat împotrivă. Am considerat că asta ne va crea probleme cu activul partidului și nu era deloc necesar gestul ăsta atunci. Dar a fost opțiunea colegilor și suntem disciplinați din punctul ăsta de vedere”, a declarat Diacov.

În acest context, el și-a exprimat speranța că alianțele din raioane cu PSRM vor fi păstrate.

Ce ține de o coaliție în Parlament, Diacov a spus că deocamdată nu s-a formalizat clar, chiar dacă cei de la PSRM și Platforma Pentru Moldova, formată din deputați de la Șor și cei care au părăsit Pro Moldova, au votat de cele mai multe ori împreună.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here