După 4 zile de la dispariție, bărbatul din Strășeni care s-a pornit după ciuperci, găsit mort
Bărbatul de 63 de ani din raionul Strășeni care era căutat cu disperare de familie, dar și de poliție, după ce acum patru zile a plecat de acasă, a fost găsit fără suflare. Corpul neînsuflețit al victimei a fost depistat la Anenii Noi. Informația a fost confirmată pentru COTIDIANUL de către ofițera de presă a Inspectoratului General al Poliției, Silvia Vetcu.
Potrivit oameniilor legii, bărbatul a fost găsit decedat pe marginea drumului în apropiere de localitatea Gura Bîcului din raionul Anenii Noi. Vineri, 20 noiembrie, în jurul orei 11:30, o persoană care se deplasa pe traseul Chișinău-Anenii Noi a anunțat poliția că a observat o persoană la sol.
Ajunși la fața locului, polițiștii au stabilit că bărbatul era decedat.
Fiind examinat de medicul legist, preliminar, s-a stabilit că acesta nu avea careva semne vizibile de moarte violentă pe suprafața corpului.
Urmează a fi dispusă expertiza medico-legală care va stabili cu certitudine cauza decesului.
Bărbatul avea 63 de ani, fiind originar din comuna Micăuți al raionului Strășeni, iar la data de 16 noiembrie a plecat de acasă într-o direcție necunoscută și nu a mai revenit.
Poliția a fost sesizată joi, 18 noiembrie, în jurul orei 18:00, de către soția bărbatului.
Din spusele oamenilor din sat, acesta a fost văzut în ziua dispariției deplasându-se după ciuperci, în direcția pădurii.
Comentarii