IGP

Un grav accident de circulație, soldat cu doi răniți, s-a produs în dimineața zilei de sâmbătă, 21 noiembrie, pe o șosea din Anenii Noi. O mașină a derapat de pe traseu și s-a izbit de un copac, după o manevră nereușită de depășire a unui tractor.

Solicitată de Cotidianul, ofițera de presă a Inspectoratului General de Poliție, Silvia Vetcu, a declarat că apelul la 112 a fost înregistrat în această dimineață, la ora 08:35. Oamenii legii au fost informați despre un accident rutier produs pe traseul R-32 Chetrosu – Puhoi, raionul Anenii Noi. 

La fața locului a fost direcționat un echipaj de documentare din cadrul Serviciului supraveghere transport și accidente rutiere, ofițerul de urmărire penală al IP Anenii Noi, precum și angajații INSP.

Oamenii legii, ajunși la fața locului, au stabilit că în accident a fost implicat un automobil marca mercedes, în care se deplasau șoferul de 30 de ani, domiciliat în Chișinău, și pasagerul acestuia – un tânăr de 26 de ani. 

Potrivit Poliției, șoferul automobilului Mercedes, a încercat să depășească un tractor, însă nu s-a isprăvit și a accidentat vehiculul agricol, după care mașina a fost aruncată de pe traseu, răsturnându-se și s-a izbit într-un final de un copac. 

În urma impactului, a avut de suferit atât șoferul mijlocului de transport Mercedes cât și pasagerul său. Ambii tineri au fost transportați în stare gravă la spitalul de urgență din municipiul Chișinău.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here