Chisinau.md

Pe parcursul zilei de sâmbătă, 21 noiembrie, în diferite zone ale orașului, va fi organizată plantarea a circa 8.000 de arbori. Este cea de-a 5-a acțiune desfășurată de autoritățile municipale în cadrul Campaniei de toamnă de înverzire a teritoriului capitalei, informează Primăria Municipiului Chișinău într-un comunicat. 

Astfel, în ziua de sâmbătă, angajații Aparatului Primăriei, în frunte cu edilul Ion Ceban, vor participa la acțiuni de plantare a arborilor, în zona forestieră Aeroport (șoseaua Muncești, 810/2), scuarul „Mihai Eminescu” și pe strada Aleksandr Puşkin, în perimetrul străzii Veronica Micle – bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt.

De asemenea, reprezentanții municipalității vor organiza acțiuni de plantare a arborilor și arbuștilor pe următoarele adrese:

Scuarul panoramic (strada Maria Drăgan), Scuarul „Ginta Latină”, aliniamentul stradal Nicolae Milescu – Spătarul; fâșia riverană râul Țiganca, strada Industrială;

Scuarul din bulevardul Dacia, 50 (Porțile Orașului);

Șoseaua Balcani colț cu strada Petricani; parcurile din sectorul Râșcani;

Strada Pietrarilor 17, (în preajma imobilelor).

În acest context, municipalitatea face apel către cetățeni, gestionarii fondului locativ, agenţii economici, conducătorii instituţiilor publice de a participa activ la acțiunile de înverzire a Capitalei.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here