IP Comrat

Un băiat de 15 ani din Comrat a plecat de acasă acum o lună și nu a mai dat de veste. Poliția îndeamnă cetățenii care știu despre locul aflării minorului sau pot oferi indicii, să apeleze la 112 sau să anunțe Inspectoratul de Poliție Comrat.  

Minorul pe nume Vadim Mavrodi, anul nașterii 2005, a plecat de acasă pe data de 23 octombrie într-o direcție necunoscută și nu a mai revenit. 

Semnalmente: înălțime 150-160 cm, corp mediu, păr scurt, șaten și ochi albaștri. În ziua dispariției era îmbrăcat în blugi negri, adidași albaștri și hanorac alb.

Poliția solicită cetățenilor, în cazul în care dețin informații despre locul aflării minorului, să informeze unitatea de serviciu a Inspectoratului de Poliție Comrat sau să apeleze la telefoanele: 112; 0 (298) 2-0002; 0 (298) 2-57-95.

Solicitată de Cotidianul, ofițera de presă a IGP Cristina Crudu a declarat că minorul face parte dintr-o familie completă, locuind împreună cu mama sa și tatăl vitreg. Niciunul dintre părinți nu stă la evidența poliției pentru violență în familie, în schimb sunt la evidența serviciilor sociale ca familie social-vulnerabilă. 

Totodată, Cristina Rusu, a menționat că nu este pentru prima dată când minorul fuge de acasă. Acesta stă la evidență pentru furturi minore și plecări sistematice din familie.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here