Viorel Badea/Facebook

O parte din vaccinurile împotriva COVID-19 pe care le va obţine România din partea Uniunii Europene va ajunge în Republica Moldova, a declarat luni, 23 noiembrie, președintele PNL Diaspora, Viorel Badea, după o întrevedere cu ministrul Sănătăţii al României, Nelu Tătaru. 

„Aşa cum am anunţat zilele trecute, în drumul spre Basarabia i-am făcut o vizită şi bunului meu prieten, Nelu Tătaru, ministrul sănătăţii. Discutând despre proiectele comune din domeniul sănătăţii care vor lega cele două maluri ale Prutului, domnul ministru m-a rugat să transmit basarabenilor o veste bună. Aşa cum ştiţi, Uniunea Europeană a contractat o primă tranşă de 30 de milioane de doze de vaccin împotriva COVID-19, România urmând să beneficieze de 4% din totalul acestor doze. Din cantitatea care revine ţării noastre, guvernul liberal a decis să doneze o parte Basarabiei. Numai împreună, uniţi, putem trece peste această provocare”, scrie Viorel Badea pe pagina de Facebook PNL Diaspora Republica Moldova.

 

Comisia Europeană a încheiat până acum cinci contracte de precomandă cu Astra-Zeneca, Johnson&Johnson, CureVac, Pfizer/BioNTech și Sanofi-GSK.

 

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here