Foto simbol: time.com

Purtatul măștilor este cea mai simplă, dar cea mai eficientă metodă de prevenție și control a epidemiei. Concluzia aparține șefului adjunct al Direcției Sănătate din cadrul Primăriei Chișinăului, Boris Gîlcă, care a tras și un semnal de alarmă: „În spitalele municipale nu mai sunt paturi libere pentru pacienții cu Covid-19. E o misiune grea ca să găsim un loc liber în terapie intensivă”.

Autoritățile publice locale atenționează că spitalele municipale care tratează pacienți infectați cu COVID-19 au ajuns la capacitatea maximă de internare.

„Situația epidemiologică în Chișinău rămâne a fi destul de gravă. Observăm o continuă creștere, avem o continuă creștere a cazurilor grave de infectări. Specialiștii ne atenționează asupra unui pronostic nefavorabil. Gradul de alertă în Chișinău este roșu. La nivel național avem aproape 98.000 de cazuri confirmate. Am depășit statistica Chinei. În cel mult o zi sau două vom trece pragul psihologic, adică peste 100.000 de cazuri (…) Toate paturile activate în spitalele municipale, inclusiv cele de la terapie intensivă, pentru pacienții infectați cu Covid-19, sunt ocupate”, a declarat șeful adjunct al Direcției Sănătate.

Gîlcă a precizat că în rândul angajaților medicali din instituțiile private și cele de stat, 1.202 s-au infectat cu COVID-19, dintre cei 8.790 lucrători la nivel național.

Totodată, în unitățile spitalicești mai pot fi primiți zilnic câte 5-10 pacienți, din contul persoanelor care se externează.

Cele 1.042 de paturi pentru bolnavii de COVID-19 sunt ocupate. Zilnic, mai putem identifica de la 5 la 10 paturi doar din contul acelor pacienți care se externează. Atenționez că paturi libere sunt la limită. Capacitățile sunt la limită”, a atenționat Boris Gîlcă.

În continuare, toate paturile de terapie intensivă sunt ocupate și uneori devine o misiune science fiction ca să găsim un loc liber în terapie intensivă. Colaborăm cu Ministerul Sănătății, cu colegii din spitalele republicane pentru a face față acestei presiuni. În continuare, suntem gata și probabil foarte curând vom activa acele 200 de paturi de la Centrul Covid-19 de la Moldexpo în așa fel ca să putem acorda asistența medicală tuturor care au nevoie”, a explicat Gîlcă.

Șeful adjunct al Direcției Sănătate a dat asigurări că „sistemul medical este bine pregătit în continuare pentru acordarea asistenței specializate, fiind dotat cu medicamente, echipamente și consumabile, pentru salvarea pacienților în stare critică, însă locurile în secțiile de terapie intensivă sunt ocupate.

„Observăm în spitale și tendința de prolungare a perioadei de spitalizare, din aceste motive avem o perioadă mai mare de ocupare a unui pat de spital. Respectiv, rotația unui pat rămâne pe o durată mult mai mare, iar asta nu ne perimite să internăm mai mulți pacienți”, a punctat Gîlcă.

În context, primarul general, Ion Ceban, a menționat că angajații din cadrul municipalității trebuie să fie un exemplu pentru cetățeni, prin purtarea obligatorie a măștii. Pentru că alți angajați fac mult mai mult pentru salvarea vieților omenești: miile de lucrători din domeniul ocrotirii sănătății care lucrează în echipamente speciale, lucrătorii din învățământ sau cei care prestează servicii gospodărești etc.

„Haideți să încetăm să ne lamentăm și să facem tot posibilul pentru a reuși să minimizăm numărul cazurilor de infectare cu COVID-19 prin elementare măsuri de siguranță. Iar acest lucru este necesar, pentru a evita revenirea la restricțiile de odinioară sau care sunt impuse și acum în alte state europene. Deci, rog să fim înțelegători și responsabili”, a conchis edilul.

Amintim că în caz de înrăutățire a stării de sănătate, cetățenii sunt îndemnați să contacteze serviciul de urgență „112″.

Vezi și: Ceban, despre obligativitatea purtării măștilor: Să nu ne mai plângem pentru ca să nu fie nevoie de restricții suplimentare (VIDEO)

(VIDEO) Chicu: Situația pandemică se agravează, dar apar și unele specimene cu aberații. Vă rog să purtați mască

„Avem semnale că se planifică „sabantuiuri”. Vor urma și verificări inopinate”. Când se va decide dacă se închid restaurantele din Capitală sau nu

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here