Mașinile plug-in hybrid emit cu până la 90% mai mult dioxid de carbon în condiții reale comparativ cu testele oficiale atunci când rulează cu bateria plină, potrivit unui studiu realizat de organizația Transport & Environment.

Constructorii auto mizează puternic pe modele plug-in hybrid pentru a respecta normele de poluare care vor intra în vigoare în Europa începând de la 1 ianuarie, scrie automarket.ro.

Cu toate acestea, un studiu realizat de organizația de mediu Transport & Environment a dezvăluit că trei dintre cele mai populare modele plug-in hybrid comercializate pe Bătrânul Continent emit în realitate mai mult dioxid de carbon decât în testele oficiale WLTP.

Organizația a efectuat o serie de teste cu versiunile plug-in hybrid ale lui BMW X5, Volvo XC60 și Mitsubishi Outlander.

În cadrul testului în care bateria a fost plină, iar mașinile au putut rula temporar și în mod electric, BMW X5 a emis 41 grame de dioxid de carbon pe kilometru, cu 28% mai mult decât în testele oficiale.

Între timp, Volvo XC60 a emis 115 grame pe kilometru (+62%), iar Mitsubishi Outlander 86 de grame pe kilometru (+89%).

În plus, testele realizate de organizația de mediu au scos în evidență emisiile semnificativ mai mari atunci când bateria este goală, iar mașinile utilizează exclusiv motorul pe combustie internă.

Într-un astfel de caz, XC60 a emis 184 grame pe kilometru, în timp ce Outlander a emis 164 de grame, adică de trei sau chiar patru ori mai mult decât datele oficiale.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here