foto simbol

SUA speră să înceapă campania de vaccinare împotriva COVID-19 înainte de jumătatea lunii decembrie, de îndată ce se va obţine aprobarea autorităţilor sanitare, iar până la sfârşitul anului ar putea fi imunizate până la 20 de milioane de persoane dacă totul merge conform planului, relatează AFP.

”Planul nostru este de a putea transporta vaccinurile spre locurile de imunizare în termen de 24 de ore de la aprobare, aşa că mă aştept să fie poate a doua zi după aprobare, pe 11 sau 12 decembrie”, a declarat duminică pentru CNN Moncef Slaoui, un înalt responsabil din cadrul operaţiunii guvernamentale pentru vaccinuri.

Moncef Slaoui şi-a exprimat speranţa că odată cu lansarea unei campanii de vaccinare în masă, s-ar putea obţine o ”imunitate colectivă” în luna mai.

Imunologul Anthony Fauci şi-a exprimat de asemenea încrederea în progresul eforturilor.

Dacă totul merge conform planului şi vaccinurile primesc autorizaţia de la autorităţile sanitare, ”s-ar putea să avem 20 de milioane de persoane care vor putea fi vaccinate până la sfârşitul lunii decembrie”, a declarat de asemenea dr. Fauci pentru CBS.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here