Bloomberg: CEO-ul Tesla și SpaseX, Elon Musk, a devenit al doilea cel mai bogat om din lume

Autor: , in Externe / IT/Ştiinţă / 24 noiembrie, 2020, 10:25 Etichete: , , ,

Fondatorul Tesla și SpaceX, Elon Musk, a ajuns pe locul doi în clasamentul celor mai bogați oameni din lume realizat de Bloomberg. Potrivit publicației, averea omului de afaceri a crescut cu 7,24 miliarde de dolari, ajungând la 128 de miliarde de dolari.

Astfel, Musk a reușit să-l depășească chiar și pe fondatorul Microsoft, Bill Gates, a cărui avere este, de asemenea, estimată la aproximativ 128 de miliarde de dolari, citează Meduza.

Săptămâna trecută, Musk l-a depășit pe CEO-ul Facebook, Mark Zuckerberg, a cărui avere este estimată la 102 miliarde de dolari, clasându-se pe locul trei în topul miliardarilor pe plan mondial.

În 2020, pe fondul creșterii continue a acțiunilor Tesla și a capitalizării companiei, averea lui Elon Musk în vârstă de 49 de ani, a înregistrat o creștere impresionantă în acest an, cu aproape 100 de miliarde de dolari. Acțiunile Tesla au crescut cu peste 500% în 2020. Compania Tesla e cel mai mare producător de vehicule electrice din lume. La începutul anului, era pe locul 35 în clasament.

Fondatorul Amazon, Jeff Bezos (182 miliarde de dolari) continuă să se mențină în fruntea clasamentului Bloomberg.

Bloomberg
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X