La un pas de tragedie. Copilă de 13 ani din Cantemir, salvată în ultimul moment după ce s-a intoxicat cu gaz
O minoră în vârstă de 13 ani a fost salvată în ultimul moment de părinți, după ce s-a intoxicat cu gaze de la o instalație defectă din baia locuinței. Incidentul a avut loc în dimineața zilei de luni, 23 noiembrie, în satul Lărguța din raionul Cantemir.
Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), fetița a fost găsită de părinți în stare de inconștiență în baie, după care aceștia au sunat la 112, apelul fiind recepționat la ora 07:40.
La fața locului a fost trimis un echipaj medical care a constatat că fata, cel mai probabil, s-a intoxicat cu gaze toxice emanate de o instalație alimentată cu gaze naturale, montată în baie.
Minora a primit îngrijiri la fața locului și a fost transportată la spitalul raional din Cantemir pentru tratament. La moment starea acesteia este stabilă.
Cazul este cercetat de specialiști.
În contextul celor întâmplate, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență atenționează populația să respecte cu strictețe regulile de utilizare a instalațiilor alimentate cu gaze și să nu exploateze utilaje neverificate. În cazul în care acestea au defecțiuni este contraindicată utilizarea pentru evitarea intoxicațiilor și a incendiilor.
Comentarii