Platon: Moldova trebuie să recupereze 3,7 miliarde de lei de la Gazprombank. Sunt bani din jaful bancar

Autor: , in Actualitate / Economic / 25 noiembrie, 2020, 08:31

Republica Moldova ar avea dreptul de a recupera aproximativ 3,7 miliarde de lei de la Gazprombank, o bancă din Federația Rusă care ar fi beneficiat de credite de la Banca de Economii, în operațiunea cunoscută și ca jaful miliardului, susține controversatul om de afaceri Veaceslav Platon.

Platon a declarat marți, în cadrul unei emisiuni de la TV8, că în septembrie 2015 Banca de Economii a făcut o plată în valoare de 100 de milioane de dolari către Gazprombank.

„Această schemă nu putea fi făcută fără cei din conducerea Gazprombank. Trebuie să fie făcut un proces prin care să fie cerută suma de 100 de milioane de dolari, plus dobânda pe 6 ani, noi am calculat aproximativ 209 de milione de dolari (3,7 miliarde de lei)”, a declarat Platon.

În cadrul aceleiași emisiuni, el a spus că dosarul jafului bancar este practic finalizat și că ar urma condamnări în acest sens.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X