(FOTO) Locuitorii din stânga Nistrului își aleg deputații Sovietului Suprem
Locuitorii din stânga Nistrului își aleg duminică, 29 noiembrie, deputații Sovietului Suprem, în consiliile orășenești și raionale, în consiliile sătești, cât și liderii administrațiilor satelor și orașelor.
Potrivit novostipmr.com, în total au fost deschise 256 de secții de votare. Încă în 2014, Sovietul Suprem de la Tiraspol a aprobat noul format al alegerilor. Experiența rusă a fost luată ca bază.
Alegerile se desfășoară în condiții de pandemie și, prin urmare, sunt prevăzute măsuri epidemiologice.
La urna de vot s-a prezentat și liderul administrației de la Tiraspol Vadim Krasnoselski.
„Astăzi este o zi foarte importantă. Vom forma organele legislative și reprezentative ale puterii. Vom vota pentru cei care vor îmbunătăți legislația, ne vor reprezenta și ne vor apăra interesele, interesele fiecărui cetățean al Republicii Moldovenești Nistrene”, a precizat Krasnoselski care a votat împreună cu soția sa.


Locuitorii din stânga Nistrului își aleg astăzi:
- deputați ai Sovietului Suprem din cele 33 de circumscripții în care este împărțită autoproclamata republică. 45 de pretendenți au candidat, inclusiv 32 dintre actualii parlamentari;
- deputați ai consiliilor centrelor raionale din 187 de circumscripții. Candidați: 254;
- deputați ai consiliului orașului Denstrovsk – 15 locuri de deputați. Candidați: 16;
- deputați ai consiliilor mai multor localități rurale – 640 de circumscripții. Candidați: 776;
- 76 de lideri ai administrațiilor sătești (comune). Candidați: 186.
Comentarii
D-lor jurnalisti de la „Cotidianul.md”, astia sunt nerecunoscuti de nimeni! De obicei, se foloseste expresia – „asa-zisul Soviet Suprem”, etc. Sau voi promovati separatismul?