Pavel Filip, întâlnire cu Maia Sandu: PDM va susține eforturile președintei alese de a curăța clasa politică

Autor: , in Actualitate / Politic / Prezidențiale 2020 / 30 noiembrie, 2020, 23:20 Etichete:

Liderul Partidului Democrat (PD), Pavel Filip, a declarat că formațiunea pe care o conduce a trecut printr-un proces de resetare și că va susține eforturile curățare a clasei politice ale președintei alese Maia Sandu. Declarațiile au fost făcute în urma unei întrevederi cu lidera PAS, Maia Sandu, în cadrul căreia au discutat momentul politic actual și despre eventuale scenarii post-electorale.

În cadrul întrevederii, cei doi au discutat crearea unui grup de lucru pe platformă parlamentară care să vină cu soluții urgente pentru criza provocată de COVID-19.

„Pavel Filip a asigurat-o pe lidera PAS că PD rămâne un partener de încredere pe care se poate conta în edificarea unui stat modern și european și în toate proiectele și reformele care vor aduce beneficii cetățenilor și vor accelera parcursul european al țării”, se mai arată în comunicat. 

Totodată, Pavel Filip și Maia Sandu au discutat și despre situația din Parlament. Liderul PDM a condamnat migrația deputaților dintr-un partid în altul și a menționat că, întrucât democrații au trecut printr-un proces de resetare a formațiunii, Partidul Democrat va susține și în continuare eforturile președintelui ales de curățare a clasei politice.

La rândul lor, reprezentanții PAS au anunțat că președinta aleasă Maia Sandu a accentuat, în cadrul întrevederii, necesitatea alegerilor anticipate care să permită cetățenilor să aleagă un parlament care să-i reprezinte și să aibă legitimitatea de a porni reformele necesare.

De asemenea, la întâlnire s-a discutat și despre situația sanitară și economică gravă din țară.

Amintim că deputații Partidului Democrat, condus de Pavel Filip, și deputații socialiști au votat, la 12 noiembrie 2019, pentru susținerea moțiunii de cenzură împotriva Guvernului Maia Sandu. 

Ulterior, în luna martie, PD a semnat un acord de coaliție cu PSRM, în urma căruia a primit patru ministere în executivul condus de Chicu. 

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X