„Sunt vreo opt vaccinuri de la diferiți producători. R. Moldova stă cumincior în rând la toate” – Chicu spune când vor ajunge vaccinurile anti-COVID în țara noastră

Autor: , in Actualitate / COVID-19 / Social / 30 noiembrie, 2020, 23:38 Etichete: , ,

Vaccinurile anti-COVID ar putea ajunge în Republica Moldova nu mai devreme de Paști, întrucât acestea nu sunt produse, totodată, că Guvernul s-a adresat mai multor țări pentru procurarea acestora, inclusiv rușilor, a declarat premierul Ion Chicu, în cadrul emisiunii Cutia Neagră, de la postul de televiziune TV8.

„Sunt vreo opt vaccinuri de la diferiți producători, ruși, chinezi, americani. Republica Moldova stă cumincior în rând la toate. Și la ruși ne-am adresat și la mecanismul global de livrare. Nu am comandat nimic. Încă nu se poate face acest lucru. În producere nu e nimic încă”, a spus Ion Chicu.

Totuși, vaccinurile vor ajunge în Republica Moldova în primăvară, spune Chicu: „Realist vorbind, mai degrabă de Paști nu vom avea vaccin nici noi și nici restul lumii”, a precizat el.

Amintim că Republica Moldova a cerut sprijinul României pentru a achiziționa vaccinuri anti-Covid -19, dar și medicamentul Remdesevir, aprobat pentru tratarea formelor grave de COVID-19.

Citește și: Liderul PNL Diaspora: România va dona R. Moldova o parte din vaccinurile anti-COVID contractate de UE

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Faci un comentariu sau dai un răspuns?


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *