Prim-ministrul Ion Chicu declară că investitorii susțin inițiativa Guvernului privind plafonarea taxelor locale. Totodată, șeful Executivului s-a arătat deschis să poarte discuții cu reprezentanții Autorităților Publice Locale, însă a precizat că Guvernul nu va renunța la această inițiativă. Premierul s-a arătat sigur că Parlamentul va aproba un asemenea proiect.

„Eu nu o să comentez prea mult despre ce stă la baza acestui protest și cine stă, rămâne pe conștiința lor. Este important că în proiectul politicii bugetar-fiscale pentru anul viitor, Guvernul vine cu propuneri care, invers, le oferă autorităților publice locale cu mult mai multe instrumente pentru a-și consolida baza bugetar fiscală. Pe de altă parte, noi, cei care vrem să atragem investiții în teritorii, vrem să asigurăm o previziune și o predictibilitate pentru investitori. Pentru că investitorul când vine, de exemplu, să construiască o fabrică pe care noi le dezvoltăm din banii bugetului de stat, ei vor să știe care sunt taxele locale nu doar pentru un an, dar și pentru anii viitori. În condițiile actuale asemenea predictibilitate nu este posibilă, de aceea noi am venit cu această propunere. Marea majoritate a investitorilor susțin propunerea dată. Dacă autoritățile publice locale au rezerve, eu sunt gata să discutăm, în Parlament se poate de discutat, dar nu trebuie să torpilăm inițiative care sunt susținute de business. Sper să avem susținere la acest proiect în Parlament”, a declarat  Ion Chicu după ședința de astăzi împreună cu Dodon și Greceanîi.

Vezi și: „Suntem tare supărați”. Primarii anunță că vor ieși la protest în fața Guvernului, fiind împotriva plafonării taxelor locale 

Amintim că mai mulți primari au organizat un protest pe 27 noiembrie, față de intenția guvernului de a plafona taxele locale. Aleșii locali s-au adunat în fața Ministerului Finanțelor, ulterior aceștia au pornit spre clădirea Guvernului. În opinia primarilor, plafonarea taxelor locale este o imixtiune în activitatea lor.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here