(FOTO) Deputat PAS: În altercații s-au rupt două microfoane şi s-a stricat un pahar
În urma altercațiilor dintre fracțiunile parlamentare, în timp ce deputații din PSRM și cei din Pentru Moldova votau pe bandă rulandă proiectele de lege privind politica bugetar-fiscală, în prima lectură, Dumitru Alaiba a anunțat că au fost rupte două microfoane și a fost stricat un pahar de la prezidiul Legislativului.
În timpul altercațiilor din forul Legislativului, președintele fracțiunii PAS, Igor Grosu, a aruncat cu apă dintr-un ulcior de pe masa președintelui și vicepreședinților Parlamentului, țina fiind Vlad Batrîncea care a supus votului proiectele ce au provocat un mare scandal între fracțiunile parlamentare.
Totodată, au fost deteriorate două microfoane.
„Când ei merg ca tancul cu grave încălcări de proceduri şi insistă să voteze legi pentru hoți, trebuie să întreprindem orice metodă pentru a le da de înțeles că aşa nu merge. Am oprit a treia oară un vot hoțesc. Am fost nevoiți să îi blocăm şi nu ne vom opri. Dodon, opreşte-te. Nu ai învățat nimic din votul oamenilor”, a scris Dumitru Alaiba pe Facebook.
Amintim că acum câteva minute, fără a fi prezentat și examinat în plenul Parlamentului, proiectul politicii bugetar fiscală a fost votat de către deputații PSRM și cei din platforma parlamentară Pentru Moldova – moment ce a avut loc pe fundalul huiduielilor și îmbrâncelilor dintre fracțiunile parlamentare prezente.
Comentarii