După ultimele evenimente de la ședința plenară, unde opoziția a blocat tribuna centrală a Parlamentului în semn de protest față de mai multe proiecte înaintate de fracțiunea PSRM și platforma Pentru Moldova, deputații socialiști au ieșit la declarații. Deputatul PSRM, Vlad Batrîncea, din numele fracțiunii, s-a arătat nedumerit de acțiunile colegilor din PAS și Platforma DA și i-au îndemnat să depună moțiune de cenzură și să dea jos Guvernul Chicu, în contextul în care aceștia nu dețin majoritatea parlamentară.

Vedeți și: „Legile antinaționale și antipopulare” care au determinat opoziția să blocheze tribuna Parlamentului.

„Noi, socialiștii, am spus – nu ne ținem de putere. Dacă voi, cei care vă considerați mari învingători în această campanie electorală, înaintați moțiune de cenzură și dați Guvernul jos, aveți posibilitatea să înaintați un Guvern și acel Guvern să vină cu politica bugetar-fiscală. Am făcut acest lucru public. Am primit un răspuns logic la această întrebare? Evident că nu. Încă o dată reiterăm poziția: cu bugetul și politica fiscală vine Guvernul.. Vreți un alt Guvern, veniți cu moțiune de cenzură, dați jos Guvernul și veniți cu alt Executiv”, a declarat deputatul PSRM, Vlad Batrîncea.

Amintim că deputații în timpul ședinței Legislativului, deputații PAS și cei din Platforma DA au blocat tribuna principală, după ce au fost incluse mai multe inițiative legislative dubioase ale coaliției neformale PSRM – Platforma parlamentară Pentru Moldova, formată din transfugi de la PDM și de la Pro Moldova și deputații Partidului Șor.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here