Un deputat de la fracțiunea Șor ar urma să fie numit vicepreședinte al Parlamentului. Slusari: „Căsătoria civilă Șordon va fi legalizată”

Autor: , in Actualitate / Politic / 4 decembrie, 2020, 14:42

Vicepreședintele Parlamentului Alexandr Slusari susține că în ședința plenară stabilită pentru astăzi, ora 15:00, vor fi operate mai multe mișcări la nivel de conducerea Legislativului.

Într-o postare pe facebook, în opinia lui Slusari, Vladimir Vitiuc va ajunge în fotoliul de vicepreședinte al Parlamentului, iar Sergiu Sîrbu, secretarul platformei parlamentare Pentru Moldova va lua locul lui Alexandru Jizdan în funcția de șef al Comisiei Securitate, Violeta Ivanov îl va înlocui pe Igor Vremea în Comisia politică externă, iar Marina Tauber va fi în locul lui Nicolae Ciubuc la șefia Comisiei de mediu și dezvoltare regională.

„Vor fi schimbări importante și în cadrul delegațiilor parlamentare internaționale. Căsătoria civilă Șordon va fi legalizată și toată țara, inclusiv alegătorii socialiștilor, pot striga „Горько””, scrie Slusari.

Amintim că deputații se întrunesc într-o nouă ședință plenară, vineri, începând cu ora 15:00. De menționat că sesiunea de astăzi nu a fost anunțată.

Vezi și: Deputații se întrunesc într-o nouă ședință plenară, începând cu ora 15:00

Puțin mai devreme, deputatul Sergiu Litvinenco, a scris pe Facebook că Biroul Permanent al Parlamentului, în noua componență, s-a întrunit în ședință.

„Din câte am aflat, la 12.00 are loc ședința noului Birou permanent al Parlamentului unde coaliția Dodon-Șor deține majoritatea. Interesant ce pun la cale. Fac vreo ședință de Parlament azi? Dacă da, au uitat să aprobe ieri vreo schemă corupțională? Şi o vor face azi?”, a scris deputatul PAS.

Amintim că ședința de joi, 3 decembrie, a Legislativului s-a petrecut cu multă tensiune, proteste, îmbrânceli și fluierături. Deputații PSRM – Pentru Moldova au votat pe bandă rulantă mai multe proiecte controversate și activ contestate de opoziție, fără a fi examinate corespunzător de către parlamentari.

Printre acestea sunt proiectele bgetar-fiscale pentru anul 2021 și proiectul de transfer a SIS-ului de sub administrația Președinției în subordinea Parlamentului.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X