Ex-ministru MAI: Anii ’90 au revenit într-o formă mult mai perversă – Criminalitatea politică organizată
Fostul Ministru al al Afacerilor Interne și actualul secretar general al Partidului Democrat (PD), Alexandru Jizdan, a venit cu o reacție după ce miercuri, 9 decembrie, organizația teritorială PD din Drochia a anunțat că părăsește formațiunea. Ministrul democrat susține că membrii de partid au fost șantajați pentru a lua decizia de a pleca.
„În anii ’90, Republica Moldova s-a confruntat cu cea mai complicată formă a criminalității, dirijată de așa-numiții „hoți în lege” (воры в законе). În vârful piramidei se afla un „hoț în lege”, iar mai jos, așa numiții „supraveghetori”, „soldați” și toți ei erau concentrați pe acumularea în visteria criminală (общяк) a câtor mai mulți bani, iar crimele săvârșite de aceștia, le mai țin minte mulți oameni de afaceri, care și-au trăit cele mai grele momente ale vieții lor. Acest flagel a fost combătut cu multă voință politică, cu polițiști decedați, atacați de grupările criminale și cu oameni simpli, care au avut curajul să colaboreze cu oamenii legii împotriva mafiei”, a scris deputatul Alexandru Jizdan, menționând că o spune în cunoștință de cauză.
Fostul șef al MAI a menționat că acele timpuri au revenit „cu părere de rău, într-o formă mult mai perversă: criminalitate politică organizată”.
Potrivit lui Jizdan, oamenii din Partidul Democrat ar fi fost șantajați cu pierderea funcțiilor.
„Sunt multe exemple de acest fel, iar cele mai recente țin de Drochia și Edineț”, spune democratul și atenționează doi foști colegi de partid că asemenea acțiuni pot fi calificate ca infracțiune, art. 189 Cod Penal
„Într-o zi, când „hoțul în lege politic” va pleca, voi veți răspunde. Neapărat!”, a mai spus Jizdan.
Amintim că miercuri, 9 decembrie 2020, Organizația Teritorială a Partidului Democrat din Drochia a anunțat că părăsește formațiunea și a declarat că achipa va fi neafiliată în toate organele elective. O declarație în acest sens a fost semnată de președintele și vicepreședinții, președinții organizațiilor de tineret, femei și veterani, precum și de liderii organizațiilor primare, primari și consilieri raionali aleși pe listele PDM.
De menționat că mai mulți primari, consilieri raionali și activiști ai PDM din mai multe raioane ale țării au părăsit rândurile formațiunii, acuzându-l pe liderul democraților, Pavel Filip, de eșecurile partidului și i-au cerut demisia. Decizia acestora a fost motivată prin excluderea din partid a deputaților Eugeniu Nichiforciuc și Vladimir Andronache.
În reacție, Pavel Filip spunea că partidul pe care îl conduce se curăță, iar în spatele plecărilor ar sta Vladimir Andronachi și Eugeniu Nichiforciuc, cei doi fiind nemulțumiți de faptul că nu le-a reușit să implementeze anumite scheme ce ar duce la prejudicierea statului.
Comentarii