ULTIMA ORĂ! Curtea Constituțională a validat mandatul de președintă al Maiei Sandu (VIDEO)

Autor: , in Actualitate / Politic / Populare / Prezidențiale 2020 / 10 decembrie, 2020, 15:04

Curtea Constituțională (CC) a validat rezultatulele alegerilor pentru funcția de președinte al Republicii Moldova, joi, 10 decembrie.

Maia Sandu este președinta Republicii Moldova. Mandatul a fost validat de membrii Curții Constituționale.

„Se confirmă rezultatele din 15 noiembrie. Se validează alegerea Maiei Sandu în funcția de președintă al R. Moldova”, a declarat președinta CC, Domnica Manole.

Decizia este irevocabilă.

Partidul Acțiune și Solidaritate a anunțat miercuri, 9 decembrie, că președinta aleasă a Republicii Moldova, Maia Sandu, a renunțat la calitatea de membră de partid și la funcția de președintă a formațiunii.

ULTIMA ORĂ! Maia Sandu a renunțat la calitatea de membră de partid și la funcția de președintă a formațiunii PAS

Urmare a prevederilor statutare, funcția de președinte interimar al PAS a fost preluată de prim-vicepreședintele Igor Grosu, însă asta până la organizarea următorului Congres PAS, ce va avea loc în anul 2021.

Ceremonia de învestitură în funcția de președintă va avea loc pe 24 decembrie 2020, la Palatul Republicii.

Maia Sandu a precizat că din cauza pandemiei, evenimentul va fi unul restrâns.

Unde va avea loc ceremonia de învestire a Maiei Sandu: „Din cauza pandemiei, evenimentul va fi restrâns” (VIDEO)

„Din păcate, din cauza pandemiei va fi un număr limitat de persoane. Conform legii, ar urma să invităm reprezentanți ai mai multor instituții ale statului, dar încercăm să reducem numărul, așa încât să păstrăm și spiritul legii, dar să ținem cont și de restricțiile impuse de pandemie. Nu vom putea să invităm prea multă lume la acest eveniment pentru că ne dorim ca lumea să rămână în siguranță”, a declarat Maia Sandu.

În acest context, președinta aleasă a menționat că evenimentul din data de 24 decembrie va putea fi urmărit online.

Vezi și: Maia Sandu a prezentat în detalii principalele priorități, după ce va fi învestită în funcție (VIDEO)

Candidata Partidului Acţiune şi Solidaritate (PAS), Maia Sandu, a câştigat cel de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale din Republica Moldova. CEC a declarat valabile 1.633.621 de voturi din totalul de 1,65 de milioane exprimate. Pentru Maia Sandu au votat 943.006 de alegători (57,72%), iar Igor Dodon a acumulat 690.615 de sufragii (42,28%). Diferențe dintre cei doi este de peste 250 de mii de voturi, cea mai mare din istoria unui scrutin prezidențial în țara noastră.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Faci un comentariu sau dai un răspuns?


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X