Comisia juridică a amânat examinarea subiectelor de numire a unor judecători și vicepreședinți la CSJ. Deputat: Coaliția PSRM-Șor încă nu a ajuns la consens

Autor: , in Actualitate / Justiție / 14 decembrie, 2020, 14:10

Comisia juridică, numiri și imunități a Parlamentului urma să aprobe, luni, 14 decembrie, rapoartele pentru numirea a șapte magistrați la Curtea Supremă de Justiție (CSJ).  Însă, subiectele au fost excluse de pe ordinea de zi, susține deputatul PAS – Sergiu Litvinenco, menționând că „coaliția PSRM – Șor, din câte se pare, încă nu a ajuns la consens”.

„Sigur că „împărțeala” poate continua și nu putem exclude că, până la ședința Parlamentului de joi-vineri, ele pot reapărea în agenda comisiei și, ulterior, în plen. Printre cei ce se propun a fi numiți judecători la Curtea Supremă de Justiție sunt oameni care se fac vinovați de condamnări la CtEDO, dosare la comandă, trafic de influență, averi nedeclarate, favorizarea unor grupuri de interese și tot așa mai departe. Dacă se promovează ca judecători la CSJ numai o parte dintre aceștia, atunci încrederea în sistemul de justiție – care și acum este foarte proastă – va fi aproape de zero. Între timp, Viorica Puică – judecătoare care chiar merită promovată la CSJ – nu a fost susținută de socialiști în Comisia juridică câteva luni în urmă și în continuare așteaptă numirea la CSJ”, a declarat Litvinenco.

Magistrații care Parlamentul urmează să le aprobe rapoartele de numire: Tamara Chișcă-Doneva, Nadejda Toma, Oxana Robu, Anatolie Minciună, Nicolae Șova, Ghenadie Plămădeală și Aliona Miron.

Tamara Chișcă-Doneva a făcut parte din completul de judecată în cazul „Gemenii”, care a dus la o condamnare la CEDO și plata de despăgubiri de peste 3,5 milioane de euro din partea statului. Republica Moldova a fost obligată să plătească 1,5 milioane de euro despăgubiri în cazul „Gemenii” și să asigure returnarea clădirii către reclamanți până la 18 mai 2020. În cazul în care spațiile comerciale nu vor fi întoarse reclamanților, statul va fi obligat să mai achite încă 2,1 milioane de euro. Astfel, suma despăgubirilor va depăși 3,5 milioane de euro.

Vezi și: Una dintre judecătoarele vinovată de condamnarea Moldovei la CEDO în cazul „Gemenii”, promovată vicepreședinte CSJ

Nadejda Toma a făcut parte din complete de judecată care au emis decizii controversate în mai multe dosare de rezonanță. Ea au făcut parte și din completul de judecată care a respins recurs avocaților fostului premier Filat, condamnat la nouă ani de închisoare. În iulie 2015 Toma s-a numărat printre judecătorii care i-au achitat pentru abuz de putere şi neglijenţă în serviciu pe generalii Gheorghe Papuc şi Vladimir Botnari, fostul ministru de Interne şi, respectiv, fostul comisar al Capitalei în timpul evenimentelor din aprilie 2009. Toma a făcut parte și din completul care a pus punct în unul dintre dosarele controversatului om de afaceri Veaceslav Platon, respingând recursul depus de avocatul lui Platon împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău prin care a fost menținută condamnarea la 18 ani de închisoare.

Citește și: O judecătoare care a emis decizii controversate în dosarele Filat, Platon și Papuc, numită vicepreședintă a CSJ

Oxana Robu se numără printre magistrații care au primit apartamente la preț preferențial în Capitală, potrivit unei anchete RISE Moldova. Mai exact, aceasta și-a „rezervat” un apartament de 72 m.p. în blocul de pe str. V. Alecsandri. Deși prin declarația de avere a judecătoarei „suflă vântul”, Oxana Robu indica că trăiește într-o casă cu două etaje situată în centrul Chișinăului, pe str-la Fierarilor. Sursa menționată mai scrie că datele cadastrale arată că imobilul proaspăt construit, cu lucrările recepționate în mai 2015, are 65 m.p. și constituie, oficial, proprietatea părinților Oxanei Robu, tot ei fiind și proprietarii unei alte case, de 90 m.p., din aceeași ogradă, în care trăiesc de fapt.

Vezi și: Cine sunt noii judecători de la CSJ și ce avere declară. Unul dintre magistrați a participat la vânătoarea de la „Pădurea Domnească”

Anatolie Minciună a participat, în 2012, la vânătoarea scandaloasă de la „Pădurea Domnească”, în timpul căreia a fost omorât omul de afaceri Sorin Paciu, scrie News Maker. În anul 2015, Centrul Național Anticorupție l-a reținut pe avocatul care ducea judecătorului mită de 15 mii de euro. Potrivit informațiilor ZdG, această sumă era destinată anume pentru Minciună. În anul 2016, Minciună a ajuns în „lista lui Cebotari”. Fiind în funcția de ministru al justiției, Vladimir Cebotari a propus ca judecătorii să fie sancționați prin amenzi pentru pierderile de la CEDO. Atunci, Cebotari a transmis în judecată plângeri împotriva a 28 de judecători. Ministerul Justiției intenționa să recupereze de la Minciună 245 mii de lei. Însă în anul 2018, instanța a declarat neîntemeiată plângerea Ministerului Justiției. Conform datelor din anul 2020, Moldova a pierdut la CEDO cel puțin trei dosare în care deciziile au fost emise de completul de judecată din care făcea parte Minciună.

Nicolae Șova – o anchetă a Centrului de Investigații Jurnalistice din 2018 scrie despre afacerea magistraților cu apartamente la preț preferențial arată că în august 2017, Nicolae Șova a intrat în proprietatea unui apartament cu suprafața de 72,2 metri pătrați din blocul de pe strada Romană. Aceeași sursă mai scrie că investiția se ridică la 525 de mii de lei. Judecătorul a obținut dreptul la apartament la preț preferențial chiar dacă mai are un imobil în sectorul Râșcani al Capitalei înregistrat pe numele soției sale și obținut cu titlu de donație în 1996.

Ghenadie Plămădeală – în prezent, Plămădeală activează la Judecătoria Chișinău. Magistratul nu figurează în nicio cauză de condamnare la CtEDO.

Printre judecătorii care au obținut dreptul de a contracta un apartament în „Green City” se numără și Aliona Miron. La fel, Aliona Miron a făcut parte din TOP-10 a magistraților cu cele mai multe proceduri disciplinare în anul 2016. Potrivit magistrat.md, judecătoarea nu figurează în nicio cauză de condamnare la CtEDO.

Amintim că la 28 iulie, CSM i-a promovat pe Vladislav Clima (unul dintre judecătorii care a anulat alegerile din Chișinău din 2018) în funcția de președinte al Curții de Apel Chișinău, pe Tamara Chișcă-Doneva (unul dintre magistrații responsabili de condamnarea de 70 de milioane de lei a Republicii Moldova în cazul „Gemenii”) și pe Nadejda Toma (a făcut parte din complete de judecată care au emis decizii controversate, printre care achitarea ex-ministrului de Interne, Gheorghe Papuc, și a ex-comisarului de Chișinău din timpul evenimentelor din 9 aprilie, Vladimir Botnari) în funcțiile de vicepreședinte ale Curții Supreme de Justiție.

Drept reacție, ministrul Justiției, Fadei Nagacevschi, a dat vina pe „corporatism” în cazul numirilor ai acestor judecători cu decizii controversate în fruntea unor înalte instanțe judecătorești.

Stamate: Nu a fost corporatism, ci presiuni din partea PSRM

Cu un comentariu a venit și fosta ministră a Justiției, Olesea Stamate, care nu a fost de acord că ceea ce s-a întâmplat la CSM a fost corporatism, menționând că „mai mulți membri ai CSM au declarat că au fost supuși presiunii de către reprezentanți ai PSRM”, a afirmat ea.

Citește și: O judecătoare care a emis decizii controversate în dosarele Filat, Platon și Papuc, numită vicepreședintă a CSJ

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X