Legi controversate, promulgate de Dodon. Printre acestea – legea miliardului, reducerea vârstei de pensionare și statut special pentru limba rusă
Abrogarea așa-zisei legi a miliardului, statutul special pentru UTA Găgăuzia, cât și funcționarea limbilor vorbite pe teritoriul Republicii Moldova, printre legile controversate din pachetul inițiat de PSRM, au fost promulgate de președintele în exercițiu Igor Dodon. Un anunțat în acest sens a fost făcut de liderul neformal al socialiștilor pe rețelele de socializare.
Legile promulgate de Dodon:
– Legea de anulare a așa numitei „legi a miliardului”;
– Legea pentru modificarea Legii nr. 156/1998 privind sistemul public de pensii care prevede reducerea vârstei de pensionare până la 57 de ani la femei și 62 de ani la bărbați. În cazul femeilor cu cel puțin 5 copii, acestea vor avea dreptul să iasă la pensie la 54 de ani;
– Pachetul de legi cu privire la UTA Găgăuzia;
– Legea pentru completarea articolului 181 al Legii nr.1456/1993 cu privire la activitatea farmaceutică;
-Legea cu privire la funcționarea limbilor vorbite pe teritoriul Republicii Moldova care prevede restabilirea statutului limbii ruse ca limbă de comunicare interetnică;
– Legea cu privire la modificarea şi completarea Codului serviciilor media audiovizuale al Republicii Moldova.
De menționat că toate aceste proiecte au fost înaintate cu titlu de inițiativă de către deputați ai fracțiunii PSRM, însă aprobate cu susținerea deputaților din Partidul Șor și transfugilor de la Pro Moldova. Proiectele au fost dur criticate de opoziție și experți.
Comentarii