Foto: important.md

Liderul Pro Moldova, Andrian Candu, a declarat luni, 21 decembrie, în cadrul unui briefing de presă, că există zvonuri potrivit cărora premierul Ion Chicu își va da demisia, înainte de a fi dezbătută moțiunea de cenzură împotriva Guvernului.

„La ședința Biroului permanent al Parlamentului s-au luat decizii în privința unei sesiuni extraordinare cu două ședințe a Legislativului: ședința unde se va examina moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Chicu și ședința specială de inaugurare a președintelui țării”, a declarat Candu.

Andrian Candu a menționat că Parlamentul se va întruni în ședință miercuri, la ora 15:00, pentru a dezbate moțiunea de cenzură asupra activității Guvernului, înaintată pe 16 decembrie de către deputații fracțiunii PAS.

Aș vrea să fac o remarcă pentru că foarte stranie e această decizie, luând în considerare declarația făcută dimineață de Igor Dodon. Iată încă o dovadă că acest încă președinte pe vreo 2 zile are impresia și controlează, de fap, instituțiile statului, inclusiv Parlamentul Republicii Moldova. Unde s-a mai văzut ca președintele țării, înainte de decizia Biroului permanent care este singura autoritate să ia decizii când se convoacă Parlamentul? El deja de dimineață știa că pe 23 decembrie se va convoca Parlamentul și se va examina moțiunea de cenzură. E încă o dovadă asupra faptului că decizia noastră, a tuturor cetățenilor, din data de 15 noiembrie, de a-l trimite într-o direcție de plecare din funcția de președinte a fost una bună pentru țară și mult-așteptată de societate. Aici mă refer la schimbare”, a argumentat liderul Pro Moldova.

Candu susține că în plenul Parlamentului se aud tot felul de zvonuri.

Pe de o parte, cică la această ședință nu se va prezenta majoritatea, catalogată de noi ca „majoritatea pentru Dodon”, pentru ca să nu fie cvorum și să nu fie dezbătută această moțiune de cenzură. Mai nou, sunt zvonuri că în general, prim-ministrul Ion Chicu își va da demisia înaintea moțiunii de cenzură. Însă, vorba noastră: „Cu cât mai repede cu atât mai bine, că țara s-a săturat de așa o guvernare ineficientă și neprofesională”. Echipa Pro Moldova va participa la ședința în care se va examina moțiunea de cenzură asupra Guvernului Chicu. Sigur că Pro Moldova va vota împotriva acestei guvernări și va susține moțiunea de cenzură, dacă se va ajunge la acest vot”, a menționat Andrian Candu.

Cu 3 zile în urmă, președintele în exercițiu, Igor Dodon, a spus că moțiunea de cenzură împotriva Guvernului condus de Ion Chicu nu are nicio șansă de a fi votată în Parlament.

„În ceea ce privește moţiunea de cenzură împotriva Guvernului, în opinia mea, nu are nicio șansă să fie votată, cel mai probabil nici cvorum la ședința Parlamentului nu va fi și această moțiune va cădea. Ce va urma după, nu vreau să deschid acum parantezele, însă urmează o săptămână foarte interesantă și vor fi evenimente istorice”, a anunțat Dodon.

Anterior, premierul Ion Chicu a declarat în nenumărate rânduri că nu intenționează să-și dea demisia.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here