Nemulțumiți de bugetul adoptat, transportatorii anunță noi proteste alături de fermieri

Autor: , in Actualitate / Auto / Social / 21 decembrie, 2020, 21:37 Etichete: , , , ,

Transportatorii se vor alătura marți, 22 decembrie, fermierilor care au staționat cu tractoarele în piața Marii Adunări Naționale în semn de protest față de politica bugetar-fiscală aprobată pentru anul viitor. Un anunț în acest sens a fost făcut de președintele consiliului Asociației Patronale a Operatorilor de Transport Auto (APOTA), Oleg Alexa.

„Vă informăm că Consiliul APOTA a decis continuarea acțiunilor de protest împotriva politicii bugetar-fiscale. Mâine, 22 decembrie vom organiza repetat un marș cu unitățile de transport în fața clădirii Parlamentului. Suplimentar săptămâna aceasta vom organiza un protest, care va include staționarea unităților de transport în număr de aproximativ 100, alături de tehnica agricolă a fermierilor”, se arată în mesajul APOTA.

Cerințele transportatorilor față de politica bugetar-fiscală pentru anul 2021 vor fi anunțate tot marți.

Protestele nu contenesc în ultimele săptămâni. Și fermierii au anunțat că marți, la ora 10:00, va începe un nou val de proteste și au invitat să vină toată țara, întreaga societate. Aceștia au mai spus că o să recurgă la acțiuni mult mai dure.

Amintim că președintele în exercițiu Igor Dodon a semnat și promulgat luni, 21 decembrie, Legea bugetului de stat pentru anul 2021 și proiectul politicii bugetar-fiscale, proiecte votate de în două lecturi în Parlament de deputații PSRM-Șor. Proiectele au fost criticate de celelalte fracțiuni parlamentare, care au cerut reexaminarea legilor.

De menționat că legea bugetului pentru anul viitor, dur criticată de opoziție, a fost votată la data de 16 decembrie, la miezul nopții de coaliția PSRM și Pentru Moldova, împreună cu Proiectul Politicii bugetar-fiscale și Bugetul asigurărilor sociale de stat.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Faci un comentariu sau dai un răspuns?


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X