Un primar socialist al unei comune din raionul Ungheni a murit. Avea 47 de ani

Autor: , in Actualitate / Politic / 21 decembrie, 2020, 14:28

Primarul comunei Negurenii Vechi din raionul Ungheni, Adrian Cozariuc, a decedat la vârsta de 47 de ani. Anunțul a fost făcut de Consiliul raional Ungheni.

Surse ale COTIDIANUL au declarat că Adrian Cozariuc a fost internat la un spital din Chișinău pe data de 17 decembrie.

Solicitați de COTIDIANUL, reprezentanții Primăriei comunei Negurenii Vechi ne-au spus că nu cunosc alte detalii doar decât informația că primarul a decedat.

„Un om deosebit a plecat dintre noi! Reprezentanții Consiliului raional Ungheni își exprimă întreaga compasiune față de familia îndurerată a regretatului, Adrian Cozariuc, primar al comunei Negurenii Vechi. Regretăm enorm plecarea sa dintre noi! Dumnezeu să-l odihnească în pace, în împărăția Sa!!”, este mesajul publicat pe Facebook.

Cu un mesaj de condoleanțe a venit și Asociația primarilor din raionul Ungheni:

„La data de 21 decembrie s-a oprit din pulsul vieţii inima unui Om cu literă mare. Un suflet nobil s-a ridicat la cer. S-a stins pentru totdeauna lumânarea vieţii celui care a fost Adrian Cozariuc, primar al comunei Negurenii Vechi, un om de o rară cumsecădenie şi bunătate. Omul care pe parcursul întregii activităţi profesionale s-a manifestat ca un profesionist conştiincios,conducător atent, exigent,intelegent şi optimist, întrunind în sine cele trei repere de bază necesare unui om: patriotismul, profesionalismul şi spiritul organizatoric. S-a aflat permanent în căutarea noilor orizonturi de perspectivă reală. A servit întotdeauna drept model de înaltă demnitate ,cumsecădenie şi înţelepciune. A ştiut să ierte chear şi atunci cînd a fost lovit sub centură, totodată avînd curajul să ceară iertare atunci cînd a greşit. Toate aceste calităţi întruchipate într-un singur om au făcut să se bucure de stima şi respectul întregii comunităţi. Asociația primarilor din raionul Ungheni exprimă cele mai profunde şi sincere condoleanţe familiei îndoliate. Dumnezeu să vă întărească şi să vă dea putere pentru a trece prin această mare încercare a vieţii.Fi-ei ţărîna uşoară şi veşnică să ne fie amintirea”.

La alegerile locale organizate la data de 20 octombrie 2019, Adrian Cozariuc a câștigat fotoliul de primar. El făcea parte din echipa PSRM.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X