Igor Dodon: Deputații PSRM nu vor susține moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Chicu

Autor: , in Actualitate / Politic / 22 decembrie, 2020, 18:18 Etichete: , , , ,

Fracțiunea partidului Socialiștilor în Parlament nu va susține moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Chicu și pledează pentru alegeri anticipate. Anunțul a fost făcut de către președintele în exercițiu, Igor Dodon, care este și liderul neformal al PSRM, marți, 22 decembrie. 

Igor Dodon a spus, într-un mesaj pe o rețea de socializare, că decizia a fost luată la ședința fracțiunii parlamentare a Partidului Socialiștilor, la care a luat și el parte.

„Am vorbit despre ședința extraordinară a Parlamentului, planificată pentru 23 decembrie, în cadrul căreia urmează să fie dezbătută moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Ion Chicu. Deputații PSRM au decis că nu vor susține demiterea Cabinetului de Miniștri, dar și-au reiterat poziția privind necesitatea dizolvării Parlamentului și organizarea alegerilor anticipate”, a spus șeful statului în exercițiu. 

Oficialul a adăugat că, în acest context, membrii fracțiunii vor continua discuțiile în vederea identificării „unei soluții optime” pentru lansarea procedurii de dizolvare a Parlamentului.

Facebook

Anunțul lui Igor Dodon vine cu o zi mai devreme de ședința Parlamentului, când urmează să fie dezbătută moțiunea de cenzură împotriva Guvernului condus de Ion Chicu.

Citește și: Tauber, despre moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Chicu: Noi avem pretenții mari, însă ar fi o iresponsabilitate să votăm

O moțiune de cenzură împotriva Guvernului Chicu a fost semnată de 34 de deputați săptămâna trecută.

Între timp, liderul Pro Moldova, Andrian Candu, a declarat luni, 21 decembrie, că există zvonuri potrivit cărora premierul Ion Chicu își va da demisia, înainte de a fi dezbătută moțiunea de cenzură împotriva Guvernului.

Parlamentul se va întruni în ședință miercuri, la ora 15:00, pentru a dezbate moțiunea de cenzură asupra activității Guvernului, înaintată pe 16 decembrie de către deputații fracțiunii PAS.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Faci un comentariu sau dai un răspuns?


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *