Poliția de Frontieră a rămas fără șef. Cererea de demisie a lui Corneliu Groza, aprobată de Guvern

Autor: , in Actualitate / Social / 22 decembrie, 2020, 21:36

Cabinetul de miniștri, în frunte cu premierul Ion Chicu, au acceptat astăzi, 22 decembrie, a aprobat cererea de demisie a lui Corneliu Groza din funcția de șef al Inspectoratului General al Poliției de Frontieră.

„Vreau să-i mulțumesc din numele Guvernului domnului Corneliu Groza pentru munca depusă în această perioadă. A fost o muncă enormă și responsabilă, mai ales luând în considerație situația pandemică și fluxul de cetățeni prin punctele de trecere. Îi doresc succes în activitatea ulterioară”, a comentat prim-ministrul Ion Chicu.

Vezi și: Toți secretarii de stat de la Ministerul Sănătății și-au dat demisia. Numiri și demisii acceptate de Guvern (VIDEO)

În raportul de demisie, Corneliu Groza a invocat motive personale, potrivit informațiilor oferite pentru COTIDIANUL de către Ministerul Afacerilor Interne.

La acest subiect: Șeful Poliției de Frontieră, Corneliu Groza, și-a depus raportul de demisie. Ce urmează

„Totodată, menționăm că domnul Groza este un conducător cu experiență bogată și dacă va decide să rămână în sistem, va fi examinată această posibilitate. Cererea a fost acceptată și se examinează”, a precizat anterior consiliera în comunicare a Ministerului Afacerilor Interne (MAI), Alina Zbancă.

Corneliu Groza a fost numit șef al Inspectoratului General al Poliției de Frontieră prin Dispoziția Guvernului nr. 328 din 4 decembrie 2019, la propunerea ministrului de Interne, Pavel Voicu.

În perioada 05.05.2016 – 01.07.2019, acesta a fost şef al Direcţiei de poliţie a municipiului Chişinău a Inspectoratului General al Poliției.

Vezi și: De cine ar putea fi înlocuit Corneliu Groza, după ce a demisionat din funcția de șef al Poliției de Frontieră

La șefia Poliției de Frontieră ar putea veni Petru Corduneanu, după ce Corneliu Groza a depus raportul de demisie, scrie Ziarul de Gardă. Însă, Corduneanu spune că nu a auzit despre faptul că va fi numit în noua funcție.

Corneliu Groza ar urma să fie schimbat în funcție de șeful-adjunct al Serviciului Pază și Protecție de Stat, fostul deputat PSRM și unul din apropiații președintelui în Exercițiu, Petru Corduneanu.

Contactat telefonic de ZdG, Petru Corduneanu a declarat că nu a auzit despre faptul că va fi numit în noua funcție menționând că „el acum se ocupă de inaugurarea de pe 24 decembrie și vizita lui Iohanis de la Chișinău”.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X