Centrul pentru Jurnalism Independent a premiat jurnaliștii anului 2020

Autor: , in Actualitate / Social / 23 decembrie, 2020, 20:00

Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) și Comitetul pentru Libertatea Presei au desemnat Jurnaliștii anului 2020, în cadrul Galei Anuale a Clubului de Presă, ediția a 26-a, organizată pe 23 decembrie.

Pentru că anul 2020 a fost altfel și desemnarea câștigărilor a decurs deosebit față de cum ne-am obișnuit în ultimii 25 de ani. Jurnaliștii anului 2020 au fost anunțați în cadrul unui eveniment online, pentru a asigura siguranța participanților în condiții de pandemie.

În cadrul acestei ediții a Galei Anuale a Clubului de Presă au fost oferite 11 premii la 8 categorii.

Violeta Colesnic
Report.md și Sanatateinfo.md

Anul 2020 va lăsa o pecete grea. COVID-ul ne-a arătat cât de vulnerabili suntem în fața unui dușman invizibil, care a dus la supraaglomerarea sălilor de reanimare, la stabilirea zonelor roșii și, în general, la schimbarea cursului firesc al lucrurilor, chiar dacă unii încă pun la îndoială tot ce ni se întâmplă. În 2020, Violeta Colesnic a pășit „Dincolo de interzis”, a discutat cu „«Demonii» salvatori” și a vizitat „Copiii din zona roșie”, pentru a ne arăta puterea distrugătoare a unui virus. Ea este jurnalista care ia „mărul” pentru reflectarea amplă a tematicii COVID-19.

Podcast/reportaj audio

Podcastul „Sunt Bine”
Natalia Sergheev și Victoria Colesnic

Podcastul „Sunt Bine”, semnat de jurnalistele Natalia Sergheev și Victoria Colesnic, scoate în evidență importanța sănătății mintale. Lansat în 2020, podcastul a adus la microfon oameni care vorbesc despre frici, demență, depresii sau tulburări de personalitate, lucruri despre care până acum s-a vorbit cu timiditate sau care au fost ignorate în societatea noastră. Împreună cu protagoniștii podcastului, jurnalistele au discutat despre „Arhipelagul maternității”, au interacționat cu „Fata din caruselul emoțiilor” și au asigurat-o pe „Mama că totul e bine”!

Reportaj online
Moldova.org

Jurnalistele de la Moldova.org s-au ambiționat să se opună vitezei cu care se lucrează astăzi în mass-media și bine au făcut pentru că astfel echipa și-a făcut timp pentru reportaje ce pot fi citite doar pe www.moldova.org. Activitatea redacției se desfășoară într-un alt ritm – unul în care există suficient timp pentru discuții lungi și pe îndelete cu protagoniștii istoriilor lor. În 2020, echipa Moldova.org a așternut istorii și a descris realități care stârnesc emoții copleșitoare. A enumerat cu tristețe „Medicii pe care i-am pierdut”, a stat la „Straja hotarului verde” și a discutat cu „Ultimul mohican al filmului”.

Reportaj video
Felicia Crețu, CU SENS

Felicia Crețu s-a alăturat CU SENS în februarie 2020 pentru a cere socoteală celor care se fac vinovați de neglijență în serviciu, de irosirea banului public sau de otrăvirea mediului în care trăim.  Într-un an în care fiecare loc în spital este la mare căutare, la 40 de km de Chișinău a dat de „Spitalul neglijenței lor” – un spital-fantomă, renovat și mobilat, dar în care nu a pășit niciun pacient de ani buni. În încercarea de „a-i scutura” pe cei responsabili de această neglijență a stabilit că problema se trage de la vârfurile puterii.

Reportaj video
Oameni și Kilometri

De patru ani, Oameni și Kilometri înșiră kilometri de cuvinte pentru a însăila destine, a povesti despre trăirile, bucuriile și  nevoile oamenilor. În 2020, jurnaliștii acestei redacții au petrecut 24 de ore de gardă la Institutul de Urgență din Chișinău, unde s-au intersectat cu „Oameni de urgență” – lucrătorii medicali care primesc zilnic circa 200 de pacienți și-i tratează pe cei mai gravi pacienți infectați cu COVID-19 din toată țara. Au simțit pe pielea lor ce înseamnă să fii om de urgență, de care depinde soarta și sănătatea celor care ajung la Urgențe.

Reportaj video
Viorica Tătaru și Andrei Captarenco, TV8

Pentru a surprinde realitățile de pe celălalt mal al Nistrului, Viorica Tataru și Andrei Captarenco au fost „Dincolo de Nistru” și au văzut cum face față noilor provocări „Doctorița din sat” și cum se simte străin și izolat în vremuri de pandemie „Omul dintre două maluri”. La Chișinău, Viorica Tătaru s-a întâlnit cu „Oamenii străzilor pustii pe timp de coronavirus”. Unii dintre aceștia își doresc „să dea mâna cu un italian pentru a se infecta de coronavirus și a muri”, deoarece nu-și mai găsesc un rost în viață.

Longread
Alexandra Batanova, NewsMaker 

Un necaz nu vine niciodată de unul singur. După ce pandemia de coronavirus a îngenuncheat omenirea, internetul a fost invadat de mesaje „virale” – falsuri despre coronavirus și despre cum să-l tratăm. Alexandra Batanova a remarcat că există o „Epidemie invizibilă”, care circulă nestingherit prin tot felul de canale informale, chat-uri în mesagerie și rețele sociale. A analizat fake-urile care rătăcesc în multe țări și regiuni, încercând să înțeleagă „Cum și de ce falsurile devin virale”.

Opinie-editorial
Stela Untilă, NewsMaker

Stela Untilă, o jurnalistă vorbitoare de limba română, a ajuns mai mult din întâmplare decât din ambiție într-o redacție înconjurată de vorbitori de rusă. Chiar dacă s-a integrat ușor în noua casă, a realizat repede că a nimerit într-o altă lume. Nu complet străină, dar diferită. Experiența ei de „fascistă” într-o redacție de „venetici” a determinat-o să conștientizeze încă odată că „suntem întâi oameni, apoi ruși/moldoveni/români etc”. Iar omenia nu are „limbă de stat” și nici nevoie de traducător.

Fotografie
Nadejda Roșcovanu, Jurnal.md

Nadejda Roșcovanu este fotografa care imortalizează cu ajutorul aparatului de fotografiat emoții, trăiri și regrete. Și în 2020 s-a aflat în epicentrul evenimentelor și a surprins imagini ce vorbesc de la sine. Veterani ai războiului de pe Nistru reținuți de Poliție cu aplicarea forței fizice, a dispozitivelor cu electroșoc și a gazelor lacrimogene sau dirijorul Petre Neamțu așezat lângă instrumentele salvate de flăcările care au cuprins Filarmonica Națională „Serghei Lunchevici” sunt imagini care spun mai mult decât o mie de cuvinte.

Investigație
RISE Moldova

Nici în 2020 echipa RISE Moldova nu a crezut în lacrimile politicienilor și a avut curajul să deconspire noi abuzuri și fărădelegi. Jurnaliștii de investigație au scos la lumină ceea ce alții au vrut să tăinuiască – conexiunile strânse dintre Igor Dodon, candidatul la funcția de președinte al R. Moldova, cu serviciile secrete de la Moscova. În seria de investigații #Kremlinovici, ei au coroborat date și au conturat în detalii modul în care Moscova influențează politicul de la Chișinău.

Investigație
Victor Moșneag, Ziarul de Gardă

Victor Moșneag de la Ziarul de Gardă a continuat să stea de gardă la straja integrității banului și a interesului public. Încă la sfârșitul anului 2019, redactorul-șef adjunct al ZdG a studiat documente și dosare, a stabilit conexiuni, a pus lucrurile cap la cap și a aflat cine sunt „Toți oamenii președintelui”. Cunoscută pentru astfel de materiale jurnalistice care zguduie clasa politică, în 2020, echipa Ziarului de Gardă a stabilit recorduri peste recorduri la capitolul utilizatori și abonați, adunând în jurul lor o comunitate de oameni, pentru care au responsabilitatea zilnică de a-i informa corect, echidistant și obiectiv.

De asemenea, în cadrul evenimentului au fost oferite șase PREMII SPECIALE:

Debutul anului – CU SENS

Echipa CU SENS a debutat cu dreptul la sfârșitul anului 2019, iar în 2020 a reușit să dea SENS la tot ce a făcut. A #Verificat declarațiile demnitarilor, a relatat #PeScurt din Parlament și a #Explicat multe în cuvinte puține. A operat cu fapte și dovezi, reușind să deznoade și să pună în lumină SENS-ul evenimentelor de interes public. A fost LIVE ori de câte ori a fost necesar și a fost cu mâna pe pulsul evenimentelor. Cu alte cuvinte, debutul CU SENS a fost unul reușit și cu sens promițător.

Speranța anului – Georgeta Carasiucenco, Moldova.org

Cunoscută și ca „racheta” redacției Moldova.org, în 2020 Georgeta Carasiucenco a continuat să viziteze satele Moldovei, să intervieveze oameni simpli, să scrie savuros despre poveștile acestora și să ne transmită speranță și în acest an dificil. A fost la datorie acolo unde doare cel mai mult – în secția de terapie intensivă a Institutului de Medicină Urgentă pentru a ne oferi relatări din prima sursă. Credem că dedicația ei pentru jurnalism ne va oferi și de acum încolo multe istorii pline de emoții și speranță.

Pentru reflectarea activă a subiectelor din stânga Nistrului – „Asfalt de Moldova, între două maluri”, Jurnal TV

După mulți kilometri parcurși pe asfalt și nu doar, au ajuns și în stânga Nistrului. Echipa „Asfalt de Moldova” descoperă poveștile nespuse ale localităților din această zonă, creând punți între eroii materialelor lor și publicul de pe celălalt mal. Astfel, au ajuns la Mălăiești, satul de baștină al lui Vladimir Beșleagă, au descoperit povestea localității Jura de unde oamenii au fost nevoiți, în anumite perioade, să migreze mai departe de Nistru şi să-şi lase casele înghițite de râu, sau au căutat comoara ascunsă de turci pe vremea lui Ștefan cel Mare în satul Ustia, raionul Dubăsari.

Cel mai bun blog – Vlada Ciobanu

Un blog din inițiativă civică și… cinică, dar și fără corectitudine politică. Vladei Ciobanu nu-i scapă din vedere trotuarele nefinisate, construcțiile dubioase sau lipsa de transparență a autorităților și bate alarma despre acestea, dar și alte probleme politice, sociale și de urbanism, în articolele de pe blogul său. Acest conținut, împreună cu tradiționalul cântecel de la sfârșitul articolelor, a ținut publicul conectat la blog timp de 13 ani.

Evoluția anului – AGORA

După aproape 7 ani de jurnalism la turaţii maxime, redacţia AGORA a decis, în premieră, să lanseze un nou model de business pentru piața media din țară – sistemul de membership. Echipa AGORA crede că susținerea din partea cititorilor, prin plata abonamentelor, reprezintă viitorul presei independente, iar în anul 2020 a făcut primii pași pentru a deveni mai puţin dependenți de granturi şi de publicitate şi mai dependenți de urmăritori. Le dorim să aibă cât mai mulți susținători, fani și ambasadori!

Premiul de excelență – Nicolae Pojoga

Legenda fotografiei documentare moldovenești, arheologul memoriei colective sau pur și simplu Moșu’. Așa este cunoscut fotojurnalistul Nicolae Pojoga printre colegi, prieteni și discipoli. După o lungă experiență de jurnalism de teren în zone de război sau la revoluții, în ultimii ani a evadat în „Lumea lui Zaharia” și ne-a pregătit un „Album de război”. A scos la lumină din arhive colecții de fotografii valoroase pentru a le pune la dispoziția iubitorilor de artă fotografică. Pentru această muncă titanică de peste 40 de ani, Nicolae Pojoga merită din plin premiul de excelență.

Gala „Jurnaliștii Anului” este organizată anual, începând cu anul 1995, în cadrul Clubului de Presă din Chișinău. Scopul principal al acestei acțiuni este de a susține și încuraja eforturile jurnaliștilor de a face presă de calitate, aderând la standardele profesionale internaționale.

 

Topul Jurnaliștii Anului 2020 arată în felul următor:

Reflectarea amplă a tematicii COVID-19

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Faci un comentariu sau dai un răspuns?


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *