Întrevederea anunțată de Ion Chicu pe care urma s-o aibă astăzi cu Maia Sandu nu a avut loc

Autor: , in Actualitate / Politic / 23 decembrie, 2020, 21:12

Deși în dimineața zilei de miercuri, 23 decembrie, atunci când și-a anunțat demisia, Ion Chicu a declarat că urmează să aibă o întrevedere cu președinta aleasă Maia Sandu ca să discute despre funcționarea Guvernului în continuare, întâlnirea așa și nu a avut loc.

Informația a fost confirmată pentru COTIDIANUL de deputații PAS Sergiu Litvinenco și Mihai Popșoi, ultimul menționând că dacă va avea loc o astfel de întrevedere, presa va fi anunțată.

Totodată, Litvinenco a punctat că eventual mâine, 24 decembrie, prim-ministrul în exercițiu și președinta aleasă ar putea să se așeze la masa de discuții.

De cealaltă parte, consilierul pe comunicare a premierului în exercițiu Boris Harea ne-a redirecționat către serviciul de presă al PAS să aflăm detalii despre această întâlnire din motiv că Ion Chicu și Maia Sandu își vor da întâlnire nu la Guvern.

„Presupun că întâlnirea va avea loc la sediul propus de Maia Sandu. De aceea, cred că răspunsurile poate să le dea serviciu de presă a doamnei Sandu”, a precizat Harea.

Amintim că Ion Chicu a anunțat astăzi că își dorește să aibă o întrevedere cu Maia Sandu pentru a pune în discuție funcționarea Guvernului în continuare, în contextul în care și-a anunțat plecarea în demisie.

Actualul Guvern și-a dat demisia. Discursul integral al lui Ion Chicu (VIDEO)

Precizăm că, demisia Guvernului a fost anunță cu câteva ore înainte ca în Parlament să fie dezbătută moțiunea de cenzură, dar și cu o zi înainte de învestirea Maiei Sandu în funcția de președintă.

Guvernul Chicu a fost învestit la data de 14 noiembrie 2019. Pentru noul executiv au votat 62 de deputaţi socialişti şi democraţi. Atunci, în mare grabă, Igor Dodon l-a desemnat pe consilierul său Ion Chicu pentru funcţia de premier, după ce deputaţii socialişti au spus că susţin propunerea şefului statului de formare a unui guvern tehnocrat, iar negocierile cu blocul ACUM au eşuat.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Faci un comentariu sau dai un răspuns?


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *