Compania farmaceutică Pfizer a comunicat unui număr de opt ţări europene că amână pentru marţi livrarea următoarei tranşe de vaccinuri anti-COVID-19 prevăzută să ajungă luni, 28 decembrie, invocând probleme logistice, a informat luni Ministerul Sănătăţii spaniol, citat de EFE.

În afară de Spania, agenţia EFE nu menţionează care sunt celelalte şapte ţări europene în care vaccinul Pfizer va ajunge cu o zi întârziere, scrie Agerpres.

Într-un comunicat, guvernul spaniol a explicat luni dimineaţa că Pfizer Spania a informat că ”se amână de luni pe marţi livrarea către Spania a tranşei de vaccinuri aferente”.

La rândul său, Ministerului Sănătăţii de la Madrid a transmis că Pfizer Spania a notificat instituţia printr-un comunicat că ”tocmai în noaptea aceasta (noaptea de duminică spre luni – n.r.) a fost informată de fabrica sa din Puurs (Belgia) despre întârzierea livrărilor către opt ţări europene, inclusiv Spania, din cauza unor probleme în procesul de transport şi livrare”.

Potrivit comunicatului Pfizer, ”situaţia este deja rezolvată”, însă ”următoarea livrare de vaccinuri va fi amânată cu câteva ore şi va ajunge în Spania marţi, 29 decembrie, pentru a se putea continua vaccinarea pe întreg teritoriul naţional”.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here