(VIDEO) Platforma DA, după consultări cu Maia Sandu: Susținem viziunea președintelui, dar am identificat și unele riscuri

Autor: , in Actualitate / Politic / 28 decembrie, 2020, 15:54

Reprezentanții Platformei DA care au fost la consultări cu președintele Maia Sandu au declarat că sunt de acord cu viziunea acesteia, privind desfășurarea alegerilor anticipate într-un termen cât mai rapid, dar că, în același timp, există și anumite riscuri în eventualitatea desfășurării scrutinului cu un Guvern interimar.

Potrivit lui Alexandru Slusari, președintele fracțiunii parlamentare a Platformei DA, Republica Moldova „va rămâne sub controlul lui Igor Dodon în următoarele 6 luni” și „unor persoane toxice în Guvernul interimar, cum ar fi Voicu sau Gaiciuc”.

„Ne dorim cât mai repede alegeri anticipate. Dar trebuie să vedem care sunt riscurile desfășurării anticipatelor cu un Guvern interimar format din oamenii lui Igor Dodon. Cu poliția lui Voicu și cu prim-ministru interimar Gaiciuc vom avea o mare problemă în organizarea alegerilor anticipate libere și corecte”, a declarat Alexandru Slusari.

El a mai spus că, cel mai probabil, ministrul Apărării Victor Gaiciuc urmează să preia fotoliul de premier interimar.

„Este o bătaie de joc dacă Gaiciuc va deveni premier interimar. Este clar că socialiștii au tactica de a provoca un haos și, prin intermediul propagandei, de a da vina pe partidele proeuropene”, a continuat deputatul.

În opinia celor de la Platforma DA, „rămâne la discreția președintelui Sandu de a decide dacă mai departe se merge la anticipate în această formulă sau dacă se vor căuta alte soluții”.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Faci un comentariu sau dai un răspuns?


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *