cnn.com
AP Photo/Pavel Golovkin

Aleksei Navalnîi a fost somat de autoritățile ruse să revină în țară imediat, pentru a evita să meargă în închisoare, scrie Digi24. Mai exact, serviciul rus al penitenciarelor afirmă că Aleksei Navalnîi încalcă termenii unei sentinţe de condamnare la închisoare cu suspendare.

Aleksei Navalnîi a fost condamnat la trei ani şi jumătate de închisoare într-un caz din 2014, pe care disidentul îl consideră motivat politic. Un termen al controlui judiciar expiră pe 30 decembrie, iar Navalnîi ar trebui să se prezinte la o secţie judiciară marți dimineață, în 29 decembrie.

Opozantul Kremlinului se află în Germania și a confirmat că a primit somația de la autoritățile ruse. Purtătoarea sa de cuvânt a afirmat însă că este imposibil ca acesta să ajungă la Moscova până marți dimineață, așa cum solicită serviciul rus al penitenciarelor.

Aleksei Navalnîi, căruia la 20 august i s-a făcut rău la bordul unui avion cu care zbura între Tomsk şi Moscova, a fost transferat ulterior la un spital din Germania unde s-a confirmat otrăvirea cu Noviciok. El susţine că a fost otrăvit la ordinele Kremlinului, dar autorităţile ruse au negat în mod repetat orice implicare.

Totuși, în urmă cu câteva zile, o apropiată a acestuia, avocata Liubov Sobol, a fost ridicată de la domiciliul ei din Moscova şi dusă pentru a fi anchetată.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here