Foto: newsmaker

România a comis „imixtiuni” în treburile interne ale Republicii Moldova în timpul campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale, iar vizita recentă a lui Klaus Iohannis la Chișinău a fost una „fără conținut”, susține premierul în exercițiu Ion Chicu.

Chicu a făcut declarații în acest sens miercuri, în cadrul unei emisiuni de la TVR Moldova.

„Nu a fost ieri întrevedere (n.r. cu preşedintele României), nu a fost solicitată. Cu atât mai mult că a fost tot o vizită politică, ea nu prea a avut conţinut, a fost aşa un semnal de susţinere, pentru care îi mulţumim domnului Klaus Iohhanis, dar asta a fost realitatea”.

De asemenea, Ion Chicu a fost întrebat de ce nu a avut vreo întrevedere pe durata mandatului său cu preşedintele român. Acesta dă vina pe faptul că fostul Guvern de la Bucureşti au făcut „imixtiune în treburile interne ale Republicii Moldova”, declarându-şi susţinerea pentru candidatura Maiei Sandu la prezidenţiale.

„Nu am avut pe durata mandatului întrevederi, deşi a fost pandemie, cu partea guvernamentală română decât vizita ministrului Aurescu la Chişinău. Nu au avut loc aceste întrevederi, cred eu, în primul rând, din cauza poziţiei Guvernului României şi a autorităţilor române pentru că au fost foarte clar angajate politic, dar, totodată, dialogul a fost păstrat, s-a discutat, eu cred că nu au fost probleme în această perioadă. Au fost foarte părtinitori în campania electorală, era evident pe cine susţin, cum susţin, au depus toate eforturile. Asta este, într-adevăr, imixtiune în treburile interne ale R. Moldova, dar noi suntem parteneri strategici, state care care avem o prietenie extraordnară şi trebuie să dezvoltăm aceste lucrur, dar este evident lucru şi trebuie să spunem lucrurilor pe nume – a fost imixtiune în treburile interne ale R. Moldova”, a acuzat Chicu.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here