Cine este protestatarul cu căciulă de blană cu coarne, devenit imaginea asaltului de la Capitoliu

Autor: , in Externe / 7 ianuarie, 2021, 14:31 Etichete: , ,

Imaginile cu un protestatar vopsit pe față și cu o căciulă cu coarne pe cap, aflat în sediul Congresului SUA, s-au viralizat miercuri pe rețelele sociale. Omul este cunoscut drept un vechi suporter al QAnon, o conspirație bizară care susține că Donald Trump duce o luptă secretă împotriva unei rețele de pedofili sataniști, scrie publicația Arizona Central, citată de Libertatea.ro.

Printre suporterii lui Donald Trump, prezenți la asaltul asupra Capitoliului, internetul a remarcat imediat un personaj bizar: un bărbat gol de la brâu în sus, pictat pe față și cu o căciulă de blană, cu coarne, pe cap.

Pentru cei mai mulți, omul a reprezentat o prezență spectaculoasă, sau măcar exotică, ținând cont de felul în care imaginile cu el s-au viralizat pe rețelele sociale. Pentru unii, mai puțini, apariția sa nu a oferit nicio surpriză. Îl cunoșteau foarte bine. Este vorba despre Jake Angeli, un suporter QAnon prezent la numeroase mitinguri ale extremiștilor din Arizona în ultimul an.

În Congres, Angeli a fost surprins în timp ce gesticulează, vorbește cu forțele de ordine sau ține în mână un steag. Lucru pe care l-a făcut și la alte proteste la care a fost prezent.

În 2020, într-un interviu pentru Arizona Central, Angeli declara că se pictează pe față și poartă căciula de blană cu coarne pentru a atrage atenția. Așa, a spus el, este capabil să le vorbească oamenilor despre convingerile sale cu privire la QAnon și la adevărurile care rămân ascunse.


QAnon este o conspirație bizară care susține că Donald Trump duce o luptă secretă împotriva unei rețele de pedofili sataniști, ce cuprinde politicieni democrați, oameni de afaceri și vedete apropiate de stânga politică. Mișcarea are milioane de suporteri în SUA, dar și în multe alte țări.

Printre altele, scrie Arizona Central, el crede că liderii conspiră pentru a ține marile descoperiri științifice ascunse de ochii lumii, pentru ca sistemul să se păstreze așa cum este acum. Angeli a declarat că a descoperit multe din adevăruri pe Internet, prin propria documentare, despre subiecte precum Illuminati, Comisia trilaterală și Grupul Bilderberg. „La un moment dat, totul a căpătat sens. Dumnezeule, acum văd realitatea”, a spus el.

Mișcarea QAnon, care a venit ulterior, i-a validat convingerile pe care le avea încă din 2016.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X